Așa zicea Mașa în episodul cu ursulețul panda arătând, bineînțeles, invers. Așa și eu.
Totuși cică există limbi care nu folosesc față, spate, stânga și dreapta ci punctele cardinale. De unde rezultă că oamenii ăia știu tot timpul unde sunt punctele cardinale. Limbile respective sunt cu precădere în Australia, deci nu ne miră foarte tare că folosesc puncte cardinale că, ținând seama de faptul că aborigenii încercau să nu modifice natura și că Australia are o grămadă de câmpie, rezultă că nu prea avea față de ce să fie stânga sau dreapta. Că, na, copacii sunt destul de asemănători, plus că se pot modifica în timp deci nu-s repere absolute.
Am citit asta azi dimineață în „Through the Language Glass” a lui Guy Deutscher, cartea cu care mă îndeletnicesc de multă vreme de-acum. Și m-am gândit: „Uau, oare dacă mă nășteam într-o cultură din aia eram mai puțin pierdută în spațiu?”. Dar totuși nu cred că cică și aceia dacă erau duși departe de locurile cunoscute se cam dezorientau. Ce să zic, noroc că-s săraci și n-au bani să călătorească.
După care autorul își dă cu stângu-n dreptu’ și zice ceva de genul că aborigenii nu pot explica cum știu ei unde-s punctele cardinale cum nu putem nici noi explica cum știm care-i stânga și care-i dreapta. Ba s-avem pardon! Eu pot explica foarte bine: stânga e aia cu ceasul și dreapta e aialaltă. În lipsă de ceas lucrurile devin mai confuze și am nevoie să stau să cuget. Stânga și dreapta sunt oricum convenții sociale și eu nu văd de ce trebuie să ne lăsăm constrânși de ele. Sau să ne simțim prost că nu știm care-i una și care-i alta.
De asemenea, citind cartea asta m-am gândit că poate noul testament nu e așa cum e doar din cauză că n-aveau aceia patru talent literar și pentru că traducerea e proastă – poate că pe vremea aia nu era la modă să fii foarte cursiv (autorul a dat ca exemplu ceva text asirian, parcă, mult mai vechi decât VT, dar ideea rămâne). Totuși puținele traduceri din greaca antică pe care le-am citit (Platon, Xenofon) nu erau așa de rudimentare. Sau o fi fost traducerea mai bună?! Na, am ajuns de unde-am plecat.
legumesifructe 
io creca cine ne face asa dezorientati ie orasu :D. acuma, serios vorbind, mai ales cand cresti in Bucuresti, unde toti sunt proficient in a da indicatii, nimeni nestiind de fapt unde e strada respectiva (de ex), te mai miri ca iesim dezorientati?! trecand desigur si prin faptul ca strazile in Bcuuresti sunt o varza cu carne, nu stii care pe unde cum si de ce… pe de alta parte, cred ca oamenii nascuti la Ottawa nu au probleme din astea, acolo toate strazile sunt drept-drept, daca ratezi strada buna, mergi nitel si tot dai dintr-o alta strada in ea, un fel de toate drumurile duc la Roma. mbine, nu stiu cum se vor fi simtind cand or veni intr-un oras ca capitala (sic!) romaneasca, dar asta nu mai e broblemul meu…
Mie-mi plac orășelele medievale. Acolo e chiar imposibil să te descurci. Noroc că-s mici. 🙂
Cât despre București, din fericire nu mă pot pronunța. 😀
După trei ani într-un cartier din Mexic croit după tiparul american, cu străzi paralele și perpendiculare, doresc să vă anunț că nu, faptul că ele sunt dispuse așa nu ajută absolut deloc la orientare (decât dacă ai mereu o hartă la tine)
Monica, îmi confirmi bănuielile. 🙂 Și eu mă pot pierde și-n orașele noi.
________________________________
in caz ca par dubioasa, sa se stie ca trec pe domeniu propriu. vedem ce-o iesi, ca am emotii 😀
Succes! 🙂