între timp. Bine, nu tot ce am mai aflat, că nu mai țin minte ce am mai aflat. Țin minte o chestie de acum vreo lună și una de azi. Așa că m-am gîndit să scriu că ș-așa n-am mai scris de mult (sau demult? De obicei evit controversa și scriu de multă vreme, dar azi m-am gîndit să trăiesc periculos, După care m-am gîndit că gugăl e prietenul meu și iată că da, diacritica a scris despre problemă).
Așa. Deci: primul lucru pe care l-am aflat a fost că nutela are mai puține calorii decît untul de arahide (cel puțin untul de arahide la care m-am uitat eu în superalimentară. Și era nezaharat). În aceste condițiuni, de ce se încăpățînează americanii să mănînce unt de arahide?! Cine, în deplinătatea facultăților mintale, ar prefera untul de arahide nutelei?! Nu pot să presupun decît că mîncărurile cu care creștem ne strică pe viață.
Iar al doilea: Polirom nu își vinde propriile ibucuri. Am vrut să cumpăr azi o carte și, în mod șocant și foarte neplăcut, Polirom (aprox 25 lei ediția pe hîrtie) mi-a zis că trebuie să aleg între barns end nobăl (11 dolari ibucul) și gugăl plei (vreo 16 euri ibucul). Dar de de?! De ce?! Am căutat cartea și pe site-uri românești, dar fără noroc. Poate fiindcă nu e nou apărută, că alte cărți am găsit.
Ca să nu fiu fff misterioasă, cartea e Transilvania mea de Sorin Mitu. Mi-am cumpărat-o mai demult secănd hend pe hîrtie, dar cînd am deschis-o acasă m-am gîndit: ”uite așa o să orbesc eu” întrucît scrisul era foarte mărunt.
Bine, nu-i grabă, anul ăsta am citit aprox 3 (trei) cărți, deci nu e un pericol iminent c-o să mă apuc de cartea asta (ce citesc acuma am început în august, respectiv octombrie, deci ce să mai!).
Helău! Io-ti zic numa de ibucuri ca e marea mea durere: de cand elefant nu mai vinde, pur si simplu nu mai am de unde cumpara. Site-urile care mai vand ibucuri, vand doar vechituri. In ultimul an, interesul editurilor pentru publicarea versiunii ebook a noilor aparitii, e cvasi-nul, desi suntem multi cei care nu mai vrem carti pe hartie pentru ca nu mai avem unde le pastra 😦 Singurul loc de unde mai iau cate-o carte e un site (cred ca ti l-am mai dat) care-i zice cam asa http://romania-inedit.3xforum.ro/topic/83/Carti_in_limba_romana/
Mulțumesc, Miki. 🙂 Totuși va trebui odată și odată să-mi cumpăr un ibuc în limba română, că de cînd am ridărul nu m-am învrednicit. Măcar Transilvania mea aș putea s-o cumpăr la suprapreț pe site-uri americane, dar cartea nouă a Laviniei Braniște nu e deloc ibuc.
Vestea bună, pe lângă faptul că ai dat semne de viață, Legu, este că mai nou Libris vinde cărți electronice! În ambele formate. am și luat, chit că a trebut să declar că locuiesc în România acolo la datele de contact, nu cu hârtie de la notar.
Am văzut că Libris au cărți electronice, dar n-am observat că pînă acum n-au avut. 😀 Din păcate n-au ce-am vrut eu. 😦
Si Humanitas a zis ca va scoate, incep fiecare editura in parte. Ca nu era ok nici monopolul elefantului. Doar ca, hei, noi care am luat de la elefant nu mai avem in cntul elefant ebookurile respective. Cine le-a descarcat, noroc bun, cine nu…
Eu mi-am cumpărat o singură dată o carte electronică de pe elefant și n-am putut-o descărca. 😀
Yay, au pus acum pe site-ul polirom cartea noua a Laviniei Braniste, in format electronic! Acum am aflat, acum am dat fuga sa iti zic! Eu am constatat cu aceasta ocazie ca ultima comanda de la polirom o facusem in 2011, in rest de la cei care vindeau ebook si acum nu o mai fac, fie le trompa usoara.
de fapt e si pe libris, chiar mai ieftina 🙂
😀 îmi place libris că pot comanda și fără să-mi fac cont
Prea tîrziu, o să mi-o aducă Moș Crăciun pe hîrtie. 🙂 Dar mă bucur c-a apărut și ebook-ul, și destul de repede.