Absurdisme

Cînd eram tînără, acum foarte mult timp, și chiar și acum cîțiva ani, cînd nu mai eram așa de tînără, mi se părea că proza fantastică e cam degeaba. Dacă ai ceva de zis, spune, dacă nu, nu. Hm, am impresia c-am mai zis asta și nu neapărat despre proza fantastică – probabil e o trăsătură genetică de-a mea.

 

De exemplu, am zis asta cînd am citit povestirile Murielei Spark. Și apoi The Driver’s Seat despre care inițial am zis „bună idee, dar de ce absurdismul?”, pe cînd acum zic „hm, cre’ că era și mai bună dacă era ceva mai absurdă”. Cred c-ar trebui să-i recitesc povestirile.

 

Apropo, programa școlară nu se pune, dar fiindcă tot suntem aici și mi-a picat și la bac, Vasile Voiculescu e mai bun decît Mircea Eliade. Ca scriitor, zic, că la absurdism nu știu fiindcă nu mai țin minte povestirile lor (dar mai cu seamă nu mai țin minte Eliade. Probabil mi se autoprotejează creierul).

 

De asemenea, îmi amintesc c-am citit, dar nu-mi amintesc cine cînd unde, că cică unii dintre Monty Pythons erau mai absurdiști decît alții dintre Monty Pythons (poate e din memoriile lui Alan Bennett. Sau ale lui Stephen Fry) – de exemplu unul zicea „să vină fugind de pe dealul ăsta (deci îmi tot corecta uindăusul în acesta, a trebuit să mă chinui un pic să scriu ăsta – pe al doilea l-am copiat și lipit, nu mai am energie să lupt contra tehnologiei de vîrf. Bine că nu-mi corectează și î-urile din i că m-aș îmbolnăvi cu nervii) 100 de Ioane d’Arc”. Și unul dintre cei mai prozaici zicea „da’ de ce”? Și cel mai absurdist zicea „Num’așa. Ce, trebuie un motiv?!”

 

Ei bine, acum mă uit la seriale britanice de comedie și îmbrățișez cu căldură absurditatea. De exemplu, în Green Wing personajul meu preferat e Sue White (Vio, dacă sună familiar, e glaswegiană). De asemenea, Spaced.

 

Oare asta e bine sau e rău? Mă ramolesc sau mă rafinez? Poate viața ar fi mai interesantă dacă aș lua-o pe o pantă absurdă la lucru. Cu siguranță ședințele ar fi mai puțin soporifice. Și și așa tot ce aud în frumoasa firmă e că trebuie să fiu mai vizibilă și mai vocală. Oh, aș fi vizibilă… Și memorabilă!

Reclame
Publicat în Uncategorized | 6 comentarii

Am abandonat lupta

Am petrecut anul trecut legănîndu-mă în călduța iluzie că-mi pot controla impulsul irațional de-a cumpăra cărți cu nemiluita (să nu ne-ngrijorăm, totuși, bani n-am economisit. I-am dat pe toți pe șprițuri aperol). Bine, oricum probabil c-am cumpărat mai multe decît am citit, c-am citit numai vreo 30. Dar orișicîtuși.

 

Am fost acasă de Crăciun/Anul Nou și am fost o sfîntă. O sfîntă!, nu exagerez. Nu am cumpărat decît două cărți (cred, nu-mi prea amintesc, a fost demult, dar așa mi-a rezultat la o căutare superficială pe gudridț). E adevărat că nu se știe dacă vor fi citite vreodată (mai ales aia de istorie scrisă super super mărunt. Dacă o citesc pot să-mi pup de adio vederea de aproape), dar numai două așa că!.

 

Dar apoi gata. Am luat-o la vale rău de tot. Întîi și-ntîi am intrat într-o librărie cu cărți la reducere în ideea că oricum n-or să aibă cărți în străineză. Surpriză! Aveau. Am împușcat patru dintr-un foc. A trecut o lună și deocamdată am citit aproape jumătate din una dintre ele.

 

Apoi m-am dus la librăria cu cărți numai în străineză. Căci nu mai fusesem demult, și era frig și nu mă puteam plimba prin oraș cît voiam, și mă săturasem să tot stau în casă în fiecare uichend pe bază de frig, și oricum numa’ o să mă uit un pic, nu cumpăr nimic. Da, da… Numai trei cărți. Una de Toni Morrison, căci dîpîdîvî american era luna istoriei negre și nu mai am decît o altă carte de Toni Morrison, tot necitită și aia. Dar asta nouă e mai scurtă și o vreme ciar am sperat că o să mă apuc de ea în februarie și o să onorez și eu luna istorie negre cumva. Eh, ghinion. Poate o onorez în luna scriitoarelor (aia e aprilie?).

 

Iar azi, hm…, oare azi ce scuză am găsit? A, da. Deci: am văzut pe blogul Emei că există o carte a Octaviei Butler publicată în Ro. Și am zis ia s-o gugălesc să-i zic iepurașului să mi-o aducă. Am gugălit-o, am găsit-o și dup-aia m-am gîndit, logic, ia să văd dacă Nemira a mai publicat ceva de Ursula Le Guin. N-a mai publicat. A rămas tot cu alea două. Nu că nu-s faine, dar nici măcar the dispossessed?! După aia m-am gîndit ia să văd ce mai zice bucdepozitori. Eh, bucdepozitori zicea că avea o reducere mică la o altă carte de a Octaviei Butler (alta decît cea publicată-n Ro) și m-am găndit de ce nu?! și o altă reducere mică la o carte de-a Ursulei Le Guin pe care nu o am și o reducere extrem de neipresionantă la Lavinia! care eu de cînd tot am o obsesie cu Lavinia! Am zis păi ce, mai contează?! Deci trei.

 

Și dup-aia am zis ori la bal ori la spital și m-am uitat și la Angela Thirkell. Încă trei cărți căci mi-am amintit cum unele din ele nu mai sînt pe stoc și nu le-am cumpărat cînd am avut ocazia! așa că acuma că am ocazia cu astea trei, trebuie! Emogii cu plîns cu rîuri de lacrimi. Of, of.

 

Mă apropii vertiginos de 400 de cărți necitite. Suflete, de ce mă chinui tu pe mine?! Și voi mai avea eu bani de vreo vacanță anul ăsta?! Nu.

Publicat în Uncategorized | 9 comentarii

Sînt îngrijorată

Cred că telefonul deștept îmi poate citi gîndurile. Mă gîndesc de cîteva zile să-mi iau un ruj roșu de la Inglot (că nu mi-am mai luat demult un ruj roșu. Și ce dacă nu mă dau?! Nu contează, vreau ruj roșu).

 

Și ce mi s-a-ntîmplat azi pe cînd citeam un articol de pe jezebel (ca să aflu și eu ce-i aia umbră)?! Internetul a început să-mi arate o reclamă la ruj roșu de la Inglot! Sînt de-a dreptul speriată, nu cred c-am zis cu voce tare că vreau chestia asta, deci de unde știe?!

 

Ioi.

Publicat în Uncategorized | 3 comentarii

Japonisme

Postarea asta mi-a adus aminte de ce lehamite m-a prins pe mine vizavi de japonezi după ce-am citit uimirea și cutremurul lui Amelie Nothomb. Nu că știam eu prea multe despre ei, pînă atunci mai avusesem tangență numai cu șogunul și cu musași, care, no, aveau circumstanțe atenuante că erau de demult. Dar în zilele noastre nu știam că-s așa rasiști și pițiponci. Căci ei sînt făcuți doar din spirit și obraz (sau față?), n-au urdori și umori și e mare rușine să ai, că doară nu sîntem oameni, sîntem zîni (și mai ales zîne, căci nu poți fi rasist fără să fii și misogin. Numa’ tu ești om, toți restu’-s animale).

 

Iar în al doilea rînd, o chestie pe care voiam s-o scriu demult, dar mi-a fost lene să mă loghez (și să scriu). Am citit eu o recenzie (pe gudridț, bănuiesc) la eleganța ariciului care zicea că că hai, măi, că autoare a scris la mișto. Și, într-adevăr, atunci are sens cartea (și virajul brusc spre ciclit odată cu apariția japonezului culme a umaității), dar tot nu e superamuzantă. Adică, noa, o fi amuzantă pentru francezi, că tot cunosc ei mai bine specimenele expuse, dar nu e un umor prea amuzant.

 

Și-un nejaponism, dar tot un franțuzism. Mă uitam odată, în dorul lelii, la un film franțuzesc (sau, mai degrabă, la un fragment de film că cine are răbdare) și am avut o revelație – cum e cu umorul lor. E umor de ăla de bullies, gros, vulgar și nesimțit. Gen hai să-mi bat joc de tine să par eu mai deștept și mai frumos. De unde ar rezulta că eu am un umor franțuesc cînd vorbesc de ei, căci chiar sînt nașpa și ar trebui să-mi fie rușine.

 

Acuma-s o cultă și o deșteaptă și mă pricep și la umor.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Întrebări

Acum vreo două zile mă gîndeam să scriu o postare pe care s-o cheme cu trenul, numa’ că nu-mi aminteam ce să scriu în ea că trecuseră deja vreo trei zile de cînd fusesem cu trenul.

 

Așa că o să scriu postarea asta repede pînă nu uit.

 

În primul rînd ce mi-a mai rămas din impresiile feroviare: de ce fac oamenii atîtea poze în gări? Ce-i așa palpitant că doară tăte arată la fel, nu? Sînt gările asiatice sau americane (bine, poate americanii n-au) cu totul și cu totul diferite? Oricare ar fi motivul, am făcut la viața mea figurație într-o grămadă de poze cu gări.

 

A doua nedumerire feroviară (dar care e probabil mai degrabă o întrebare karmistică) e: de ce e întotdeauna ocupat locul meu din tren (trenurile românești, să ne-nțelegem, că-n alea străineze locurile rezervate sînt marcate și deci nu se așează lumea aiurea pe ele)?! Acuma știu că nu prea contează, dar dacă m-așez și eu la întîmplare și apoi mă ridică cineva că i-am luat locul? Pentru ce să ne tot jucăm așa cînd poate fiecare să se așeze pe locul lui.

Și mai am și două nedumeriri culte, că așa-s eu, deșteaptă. În primul rînd: de ce îl cheamă pe Artemis Fowl Artemis? M-am uitat prin întrebările de la prima carte și n-a-ntrebat nimeni. Și m-am uitat și peste cîteva recenzii și nici ele nu păreau să atingă subiectul (ba, una zice că ce nume cul). Acuma mi-e jenă să-ntreb pe gudridț căci se pare că numai eu am problema asta.

 

Bine, se poate pune și-ntrebarea: ce treabă am eu cu Artemis păsărilă ăsta?! N-am, dar am văzut cărțile prin librării și m-am gîndit, logic, că erau cu o fată. Dar nu erau.

 

Și ultima întrebare: cînd apar cărțile doi și trei din „O istorie secretă a Țării Vampirilor”? Că io-am înțeles de pe coperta interioară că toată trilogia a cîștigat trofeul Arthur, deci unde-s celelelalte două? Sau măcar a doua, să zicem una pe an?!

 

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Ah, sufăr!

După cum bine se știe, acum sînt posesoarea unei tablete. Ceea ce nu se știe e că sînt nu foarte fericita posesoare a unei tablete. Cînd am comandat-o nu mi-am pus problema s-o gugălesc să văd care-i faza cu ea. M-am gîndit „costă cîte puncte am, deci ă meci meid in hevăn”. Mi-am imaginat c-o să fie ca telefonul, dar cu cinci centimetri mai mare.

 

Ei bine, nu chiar. Nu-i așa rapidă ca telefonul și nici ecranul nu are așa rezoluție bună. Așa că am obs că tot nu pot citi pedefeurile. Am instalat cu moartea în suflet o aplicație pentru epub și – aia-i ochei. Pot citi epub.

 

Totuși, cu cinci minute în urmă am aflat că mai există o soluție pentru pedefe. Am văzut o poză cu o carte pe telefon și! – mirare – fata aia citea pe lat, nu pe lung, ceea ce făcea scrisul mai mare. Acuma, ori era fata aia un geniu ori sînt eu megadobitoacă. Probabil ambele. Ideea e că am încercat metoda pe tabletă și funcționează.

 

Dar totuși, totul nu e perfect. Observ că, pe lîngă pofta de a mînca de toate (și deja sînt megagrasă!), mă apucă și pofta de a descărca toate cărțile gratuite posibile. De asemenea, mi-e megaciudă că am unele cărți fizice care-s gratuite pe net, cărți pe care nu am apucat să le citesc înainte de-a-mi lua tableta (mă uit în special la tine, Ambasadorii lui Henry James – și o mai am și-n engleză, care numai după ce-am luat-o de pe bucdepozitori am obs că era și-n anticariatul din orașul meu seminatal). Vai, trebuia să-mi cumpăr tabletă doar după ce le citeam!

 

Și mai am o problemă. Observ cum îmi mor standardele sub presiunea zgîrceniei și a lăcomiei. Care pînă acuma mă gîndeam că trebuie să citesc cărțile ori în limba lor, ori într-a mea, acuma mă gîndesc că ce-are dacă citesc în engleză?! Că, de exemplu, Effie Briest nu-i ușor de găsit în română și e imposibil de citit în germană, dar dacă o găsesc pe gutănberg în engleză?!

 

Of, of. Maică-mea zice că mă plîng prea mult, dar eu cred că e boala generației. Deci nu-i vina mea.

Publicat în Uncategorized | 6 comentarii

Ghegiăti apdeiț

Rezultă că Monica avea mare dreptate – nu se pot citi cărți pe telefon. S-a întîmplat că cartea (vai, ce urît!) cu care-am început avea fontul mare (c-am descărcat pedefe), dar restul pe care le-am luat de la biblioteca Polirom am fontul mic, aș orbi înainte de-a termina prima carte (adică a doua, cum ar veni).

 

Așa că azi m-am întrebat: dacă Monica are dreptate, oare cine mai are dreptate?!  Și am decis că Miki căci altfel de ce aș fi avut numai jumătate din punctele necesare să cumpăr unicul ibucridăr de pe site-ul cu puncte, dar aș avut exact+1 cît îmi trebuia pentru cea mai ieftină tabletă (căci tablete erau mai multe). Eh?! În mod evident universul voia ca eu să-mi cumpăr tableta pe post de ibucridăr. În afară de cazul în care voi primi săptămîna viitoare o grămadă de puncte (primim uneori, foarte rar, pentru motive total stupide) și atunci va trebui să-njur universul așa: (^*&%$&%$ _*&(*&%%^#@^%&&  ()^&(&*%$^$@%$$&(.

 

Pe ibucridăr-tabletă (care eu n-am nevoie de tabletă, mi se pare, că telefonul e destul de, dar poate mă-nșel și descopăr cine știe ce avantaje nebănuite. Plus că ce dacă n-am nevoie, dacă tot aveam punctele?! plus 1) intenționez să citesc cărți gratuite (gen gutănberc) + Teodosie ce Mic care nu e gratuit, dar nu e nici de găsit.

 

În alte știri, mai puțin ghegiătoase, m-am gîndit să mă duc în Italia și să-mi cumpăr tetralogia vieții de acolo c-o fi mai ieftină decît pe bucdepozitori. Ei bine, nu prea. Fiecare carte e la vreo 15 euri, ceea ce mi se pare exagerat cînd în română (în care pot și citi, spre deosebire de italiană în care după juma’ de oră văd în cruci de la efortul intelectual) e la vreo 6 euri la reducere. Deci! iepurașul mi le aduce pe primele trei și, sper, moș Crăciun pe a patra.

 

Apropo, Monica, am obs că acuma există Eataly și-n satul meu.

Publicat în Uncategorized | 6 comentarii