A nu se imagina

în mod eronat că, numai fiindcă n-am ibucridăr, n-am cărți electronice. Că am. Îmi descarc din cînd în cînd cu mult entuziasm varii cărți gratuite pe care le întîlnesc pe veveve în ideea că odată și odată voi avea pe ce le citi.

 

Încerc totuși să nu abuzez de gutănberk (și nici de virgule) căci acelea ar trebui să fie acolo olueiz și purtujur, nu? Ba chiar se mai și-nmulțesc an de an.

 

De Biblioteca Polirom, în schimb, abuzez în valuri, căci (gata faza cu virgulele), nu știu dac-ați obs, oferta se schimbă din cînd în cînd. N-au tot timpul aceleași cărți la liber. Și, cum computerele mele variază și memorie n-am deloc, cine știe cîte ori și-n cite locuri mi-am salvat aceleași cărți. Căci de salvat le pot salva, dar de citit n-am nervi pe monitorul calculatorului. Și nici nu le adaug pe gudridțs spre veșnică pomenire căci cine știe dacă voi avea vreodată ibucridăr să le citesc?! Hm, deși, acuma că mă gîndesc, ar trebui poate să fac un folder special pentru ele să nu le salvez chiar de 100 de ori.

 

Pînă acum cred c-am citit o singură carte cap-coadă pe ecran și anume „Despre lucrurile cu adevărat importante” a lui Alexandru Paleologu. Am iubit-o cu amor fierbinte și mi-am și cumpărat-o cînd a fost reeditată.

 

Ce-am vrut să spun cu postarea asta? Nimic. Dar bine c-am scris-o căci iată (nici o virgule) mi-a venit gîndul ăl’ bun cu folderol pentru ibux.

 

Iuhu!

 

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | 8 comentarii

Deci, acuma, sincer!

Mi-a adus moșul iocan 3 căci a apărut și eu sînt o avangardistă și o deschizătoare de drumuri (am văzut chiar și brigit gions 3 acum vreo lună-două, dar mi-a fost lene să scriu) și uneori îmi cumpăr chestii cînd sînt încă noi (bine, pe asta n-am cumpărat-o, mi-a adus-o moșul). Dar, ce să vezi, ce neplăcut, pe gudridț n-a apărut încă. Deci mie mi se pare că editurile ar trebui să-și pună cărțile (și -n cazul ăsta revistele) pe gudridț ca să nu trebuiască să ne obosim noi, uitilizatorii. Căci, sincer!

 

Am văzut ieri că Nadia a scris despre la răscruce de drumuri (m-am mai răcorit și eu cu cronica ei) și mi-am amintit de tinereți cînd am citit și eu varii surori bronte cu două puncte. Spre deosebire de Nadia, pe mine nu m-a prins răscrucea de vînturi, dar eram tînără (gimnaziu sau maximum liceu) și nu m-am lăsat, am citit-o pe toată. După care am găsit prin bilblioteca volumul doi din necunoscuta de la nuștiucum hall și l-am citit și pe el. A fost mult mai normal la cap decît răscrucea, s-ar putea ca Anne să fi fost cea mai echilibrată dintre surori, dacă volumul unu nu era mai tulburat (mi-am luat și cartea completă în engleză, dar nu știu dacă nu va trebui să rămînă generațiilor viitoare, poate nu apuc să-mi citesc toate cărțile în viața asta). Căci Șarlote, ah, Șarlote, a scris (și am citit) jein Eyre (pe asta nici nu-ncerc s-o pronunț) și Shirley care Shirley mi-a plăcut că avea un personaj principal bine arătător (așa scria în carte și eu am crezut), dar vai!, ce puritan ciudat era, dacă stăm să ne gîndim (sau dacă-mi aduc eu bine aminte, că și pe asta am citit-o extrem de demult).

 

Mda, deci, sînt foarte indignată pe chestia asta cu iocan 3 și gudridțul. Măcar iuzării (alții decît mine) dacă ar fi mai harnici, că editurile n-au nici o treabă.

Publicat în Uncategorized | 11 comentarii

Critică literară-filozofică, de-a dreptul

Ei, și cum mi-am adus aminte într-o bună zi de dragostea mea fierbinte și neabătută pentru „Nu”-ul lui Eugen Ionescu, m-am gîndit să văd ce mai zice gudridț-ul despre „Pe culmile disperării” (logic, în capul meu și nu numai astea 2 + Mai3 sînt de-a pururi legate. Oh, după ce termin de scris postarea asta sper să-mi amintesc să mă uit pe gudridț după Mai3) pentru că, normal, vreau să citesc critici negative despre cărți care m-au secat, nu critici pozitive despre cărți pe care le iubesc forevă și purtujur, căci laudele nu reușesc niciodată să-mi bucure sufletul mic și negru ca criticele (ah, flirtez cu cacofonia!).

 

Și uitîndu-mă eu la recenziile cu de la trei stele-n jos (în mod normal m-aș fi uitat de la două stele-n jos, dar n-ai cu cine, dom’le, chiar și ăia cărora nu le place tot îi dau trei stele) am văzut în engleză (căci, normal, în română toate laudele-s laudative, măcar patru stele) că unii ziceau că ce deprimanto- adolescentin, păcat de stil. Care stil? Ăla greoi și dezlînat? Sau la traducerea în engleză s-a mai pierdut din farmecul originalului?

 

Chestia asta cu stilul mi-a amintit cum am auzit eu, înainte de-a fi citiy ceva de Cioran, că stilul lui a fost mai bun în franceză decît în română, care eu la momentul respectiv m-am gîndit că da’ de ce? Că dacă e să ai talent ai în orice limbă, nu? Și cu atît mai mult într-a ta. Dar după ce-am citit pe culmile disperării am înțeles. Nu se putea mult mai rău, dacă i s-ar fi deteriorat bietul stil ar fi devenit ilizibil. The only way was up, după cum ar zice franțujii.

 

Problema mea, probabil, e că am citit-o prea tîrziu. Dacă o citeam la 15 ani (că am suferit depresia existențială la 16 ani cu „Calea Victoriei” a lui Cezar Petrescu ca – ioi – catalizator. A fost așa de rău că-n vacanța aia de iarnă nici să mă joc tetris n-am avut chef. Numai darurile de la Moș Crăciun ce m-au mai alinat) poate rezonam. Dar la douășmult de ani nu m-a mai emoționat, ba nici n-am prea avut răbdare cu bietele lui suferințe. Problema lui (aici închideți ochii căci urmează ceva groaznic și adolescentin, dar dacă e o postare despre cărți adolescentine ce să fac?!) a fost că nimeni nu voia să se f..ă cu un deprimanto-depresiv. Hm, și Mai3 o fi ieșit tot din frustrări din astea, desi nu chiar așa puternice.

 

Numai „Nu” iese cîștigat de aici de unde se vede că-i adevărat că femeilor le plac bărbații cu umor. Bine, și „Nu” e o carte adolescentină, dar ce-are-a face, tot ce-a scris copilul rămîne valabil și azi (în afară de dorința de faimoșenie și frica de moarte cu care n-am prea rezonat nici atunci, nici la a treia citire).

 

Vaivai, ce secsist!

Publicat în Uncategorized | 3 comentarii

psicologie viceverța

Carevasăzică ieri seară am împrăștiat un pahar cu vin. Vinul l-am împrăștiat și anume prin juma’ de cameră, dar paharul nu. Paharul n-a picat de pe masă și! – lucru care mă-ngrijorează maxim – nu s-a spart.

 

Asta ce-nseamnă? O să am ghinion? Cît? Și mai mult decît aveam dacă se spărgea și trebuia să adun și cioburi, nu numai vin? Am citit pe iahu că poți aduna ușor cioburile cu pîine (că se-nfig în miez), dar aseară nu aveam pîine deci poate mai bine că n-am tentat soarta.

 

Cu ocazia vinerei negre am zis să mă uit pe polirom să văd ce mai face căci mă lovise nostalgia după cele o sută de cărți cumpărate în tinereți cu un e (cîte un e fiecare, firește). Eh, acuma îs 10 lei, nu 5, dar am văzut iar vreo 100 de cărți faine. Voi sobră și tare-n vîrtute, am ajuns la sub 300 de cărți pe gudridț și vreau să fiu eroauă pînă merg acasă de Crăciun. Căci atunci îmi voi slobozi toate zăgazurile.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Oci ciornîie

Nu știu am speluit bine, dar întrebarea care se pune e: există au ba? Teoria mea e că nu există.

 

Totuși nu pot fi sigură pentru că nu-mi amintesc niciodată să mă holbez la culoarea ochilor oamenilor. Așa că m-am gîndit să-ntreb aici (hm, acuma mă mai întreb și dacă am am scris o dată postarea asta) că poate alți oameni sînt mai observanți decît mine. Sau măcar își amintesc să se uite la ochii oamenilor cînd vorbesc cu ei.

 

Părerea mea este că, cel mult, ochii pot fi maro închis. Că, dacă ar fi negri, irisul ar fi ca pupila, ceea ce ar fi ca-n filmele de groază, nu? Bine, zic și eu așa, că nu mă uit la filme de groază.

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Startrec

Mai țineți minte cum majoritatea extratereștrilor din startrec aveau diverse cute pe frunte ca să știi că-s extratereștri și nu pămînteni? E, dacă nu mai țineți minte, zic eu acuma. În tinereți nu m-a preocupat în mod deosebit aspectul, dar acum mă-ntreb dacă nu li-i greu să se spele pe față. Oare au nevoie de perii speciale? De asemenea, din cauza analității crescute din ultimii ani, mă-ntreb de ce au cutele și petele alea pe față. La ce le folosesc? Căci totul tre’ să aibă explicație evolutivă, nu?

 

Și-ntr-o zi, așa, din senin, mi-am dat seama și care e problema borgilor. E o problemă de imagine și nimic altceva. Dacă, în loc să fie livizi și soioși și trăinzi în semiobscuritate ar fi palizi-interesant și curați și bine luminați (și lumea lor ar fi pe model albastru-gri, în loc de verde-soios. Mai țineți minte verdele ăla sinistru?), ar exista cărți cu „ești destul de deștept să fii (ioi, Vio!) asimilat de borgi” și toată lumea ar vrea să fie asimilată, nu să lucreze la gugăl.

 

În alte știri, încă mă gîndesc cu nostalgie la rujul ăla de toamnă pe care l-am văzut la alverde acum vreo doi ani și pe care nu mi l-am cumpărat că lasă că oricum nu prea mă dau eu cu ruj. Da, dar dacă l-aș avea, acuma aș putea să nu mă dau cu el în loc să nu mă dau cu toate celelalte rujuri pe care le am. Păi ce, rujurile roz sînt de toamnă? Nu sînt de toamnă.

 

Iată, am terminat și postarea asta începută acum vreo două săptămîni, cine mai știe cînd.

Publicat în Uncategorized | 14 comentarii

Cărți de colorat

Am văzut de curînd (da, știu, bună dimineața, soare) o carte de colorat pentru adulți. Am fost foarte traumatizată, eu credeam că astea sînt ca cele pentru copii, dar eventual cu mai multe pagini. Dar nu, au desene mult mai complexe și lipsite de orice bun simț, ceva în genul caleidoscopurilor, de te-apucă disperarea numai cînd te uiți la ele, ce să mai și pui mîna pe creioane de colorat. Eu nu-nțeleg cum se relaxează adulții cu astea, e muncă de ore întregi pe fiecare pagină și, oricît mi-ar plăcea mie cărțile de colorat pentru copii, e o pierdere stupidă de vreme să stai mai mult de juma’ de oră pe pagină. Încă mă simt stresată cînd îmi amintesc. Hm, ce mi-ar trebui mie ar fi o carte de colorat cu Mașa și ursul. Sper să nu m-apuc să gugălesc după asta. Și-un tricou, și lenjerie de pat. Și-un termos.

 

Apropo, acum citesc „E greu să fii zeu” în care personajul principal terestru e în misiune într-o Extraterestrie medievală și, ca să vezi, poartă lenjerie. Acuma, asta n-ar fi așa de șocant, și eu aș prefera să port lenjerie chiar dacă aș fi într-o misiune sub acoperire în Medievalia, dar el poartă maiou de NYLON!!! Pe de o parte înțeleg că e o carte scrisă în URSS și, deci, trebuia să urmeze linia partidului în privința lenjeriei, dar pe de altă parte e sefe! – chiar nu puteau spune autorii că personajul principal era nevoit să poarte lenjerie din materiale naturale ca să nu dea de bănuit cu plasticisme în Medievalia? Mă rog, poate partidul se temea că cetățenii sovietici vor privi cu jind spre Medievalia gîndindu-se că viața lui Andrei Rubliov nu era așa de nașpa dacă nu trebuia să poarte chiloți de nailon (cartea – sau cel puțin traducerea – nu specifică dacă și chiloții erau de nailon, dar ce altceva putem bănui?!), dar, dacă stăm să ne gîndim, Andrei Rubliov (cel puțin ăla din filmul lui Tarcovschi) probabil purta lenjerie de cînepă superaspră și, cine știe, iarna poate chiar de lînă, ioi!

 

Oare ce-i mai stresant: o carte de colorat pentru adulți (apropo, nici culorile nu trebuie să fie din alea faine, de copii, ci trebuie să fie din alea rafinate și plictisitoare, de adulți) sau un maiou de nailon?

Publicat în Uncategorized | 4 comentarii