În care se vede că nu-s numa’ fire artistică, dar și cultă

Cîndva în viața mea acum vreo un an sau doi am citit Viața lui Benvenuto Cellini și-n timp ce citem mă gîndeam „Da’ chiar așa a fost, măi frățică?! Și chiar așa psihopat erai în tinereți? Și chiat atît de mult bun gust și talent aveai la maturitate nimeni ca tine?”, după care am ajuns la bătrîneți și mi s-a făcut milă (sper că nu l-ar fi deranjat. De asemenea, am impresia c-am mai scris despre asta. Ce să fac, sînt bătrînă și mă repet la nesfîrșit!) – de unde-n tinereți imediat scotea sabia cînd se simțea insultat, la bătrînețe a ajuns să se plîngă protectorului lui și nici măcar acela nu-l mai asculta.

 

Dar! la scurt timp după ce-am citit-o m-am dus iar la Dresda și de data asta am fost la muzeul cu podoabe sau bibelouri sau ceva. Acolo erau niște chestii făinuțe, dar erau și multe, muuuuulte chestii de-a dreptul jenante, dacă era muzeul meu le aruncam în pivniță și nu zieam nici pîs că le-ar fi avut vreodată dresdanii regali că-i făceau să pară ultimii țărani, dar nu țărani ci ceva super vulgar și stupid. Ca să se-nțeleagă ce zic, erau, de exemplu, o grămadă de cutiuțe a căror singură virtute (care în sine nu e o virtute) era megaîmpodobeala cu pietre prețioase sau poate semi, cine știe. Carevasăzică (se scrie într-un cuvînt?) erau urîte cu spume. Și m-am gîndit eu „Avea dreptate bietul Cellini, era un geniu de mare angajament, căci iată nu-i așa ușor să ai bun gust și nici să n-ai două mîini stîngi, să nu mai zic de niște creieri. Căci uite ce orori au produs la vreo două sute de ani după el nișțe centrali europeni negîndiți!”

 

Și așa cu partea artistică. Să trecem la partea cultă – se știe, bineînțeles, că de vreo lună citesc o carte pe mobil (sper să nu orbesc, dar vreau s-o termin pe aceasta și cine știe cînd o voi termina, deși mai am numai vreo 50 de pagini, dar o citesc mai mult cînd sînt în tranzit și nu prea mai sînt în tranzit căci lucrez aproape de casă). Eh, și zicea Moshe Idel acolo de stîlpul cosmic. Zice o data, zice de două ori și a treia oară zic și eu: „Ioi, iștenem, să vezi că la ăsta bătea apropoul Doris Lessing în prima carte și, mai ales, într-a patra (ciao, Ema!) din Canopus in Argos.

 

Mă rog, rezultă că nu-s nici prea artistă, nici prea cultă, dar la ce ne puteam aștepta de la mine, în definitiv?!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s