Lupt și cîștig

Iată, la singular nu rimează, cine s-ar fi gîndit?!

 

M-am chinuit multe (muuuuulte) luni de zile cu primul volum de povestiri ale lui Thomas Mann. Vai, suflete!, cine s-ar fi gîndit că pînă și Thomas Mann a fost un dușbeg în tinereți. Poate sînt un pic dură, dar perioada romantică nu a fost deloc flatantă pentru literatură.

 

Paranteză! Asta-mi amintește cum am citit pe unul din site-urile (nu pot să scriu saiturile că mi-i frică să nu dau în arheologie. Deși am citit azi un articol interesant cu arheologie. O cetate dacică, ceva) cu recenzii de cărți și alte bălării (unul din alea cu mai mulți autori) un interviu cu niște poeți ceva și ce cred ei despre Eminescu. Și zicea unul că vai ce jenant cum era Eminescu rămas în urma tendințelor globale și recicla idei vechi, că cum adică mai era încă romantic cînd tot pe vremea lui scriau și Whitman și ceva franțuz, nu mai știu care. Ei, iaca, frate, cum: Eminescu era nemțofon, nu anglofon și nici măcar franțuzofon, deci se inspira de unde putea și se ancora la ce cultură putea. Și anume la cea retardat-romantică – în floare încă la juma’ de secol după el (sau poate nu-n floare, da’-n orice caz nu suficient de moartă).

 

Așa, și întorcîndu-ne la Thomas Mann și povestirile tineroase romantice, am ajuns la Tonio Koeger, Werther-ul lui, care era și el un dușbeg, ce surpriză! Căci iată ce spune burghezul la un moment dat (după multe blabla-uri despre artist și condiția lui):  „Călători confortabil (fiindcă obișnuia să spună că un om care duce o viață lăuntrică mult mai grea decît alții e îndreptățit să pretindă oarecare comoditate exterioară)”.  Serios? O să încerc textul ăsta pe managerul meu să văd dacă-mi mărește salariul. Mă-ntreb cum se stabilește cît de de grea viața lăuntrică a persoanei. Sau poate trebuie doar să fiu o dușbegă ca să-mi imaginez că nimeni nu-i mai tormentat și mai profund decît mine.

 

Paranteză! Pff, ce-mi plac parantezele! Asta mi-a amintit de faptul c-am vrut să scriu, dar n-am scris, că mi-a fost lene. Cînd am citit „Povești cu scriitoare și copii”, una dintre scriitoare zicea că „un bărbat este mai important într-o familie decît o femeie… din punct de vedere metafizic… pentru că au un alt creier , pentru că au altă dimensiune a sentimentului de responsabilitate, pentru că tot ce e în lumea asta făcut ca lumea e făcut de ei”. Și tot așa. Pfui, ce m-am enervat. Păi cum, tu?! După vreo 70 de pagini m-a răzbunat o altă scriitoare care spunea: „La burse se duceau numai ei, scriitorii-bărbați, nici o singură mamă. Încă o confirmare pentru mine că scriitoarele sînt mai oameni decît scriitorii…”.

 

Și, pentru c-am uitat să menționez la postarea trecută, am un deodorant natural (sau pe-acolo) de la Favisan. Acuma, cînd m-am uitat la el am obs că e și expirat, poate asta exlică într-o oarecare măsură de ce nu funcționează aproape deloc pe mine. Dar poate nu, majoritatea deodorantelor (toate, în afară de toxicul ăla băgător în mormînt) eșuează destul de des în cazul meu. Și am și-un deodorant cu alum și argint (cu săruri de, cred, dar mi-e lene să mă duc iar în baie să mă uit și la ăsta). Noi să fim sănătoși.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Lupt și cîștig

  1. vio zice:

    vai ce m-am rîs la duşbegi!!! osăm, iu rul!!!

  2. doarleguma zice:

    Nu cu săruri, cu pudre.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s