Luna trecută – womenhistorymonth

Eh, ați avut habar? Ați avut, măcar c-ați citit la roșuvertical. Eu de acolo am aflat – la sfîrșitul lunii.

 

Așa că m-am gîndit să scriu despre niște scriitoare care-mi plac mie, dacă tot m-a inspirat Roșu Vertical. Mă inspirase și Ema pe la începutul anului să scriu despre cărțile pe care le-am citit anul trecut, dar mi-a fost lene. Să sperăm că nu mă dezumflu înainte să termin postarea asta.

 

În primul rînd Margaret Atwood pentru că Ochi de pisică m-a dat pe spate acum vreo doi-trei ani și încă nu mi-am revenit. Am mai citit și alte chestii de ea și au fost ochei, dar în nici un caz nu ca antemenționata. Am impresia că, în general, se ține cam la suprafața lucrurilor și lasă cititorii să-și folosească propriile experiențe și emoții ca să umple cartea, dar eu sînt foarte superficială de felul meu așa că am nevoie de mură-n gură. Plus că se simte formația ei de poetă (sau, în orice caz, eu am simțit-o). Nu că Ochi de pisică ar fi fost o carte extrem de explicită în afara copilăriei, dar e despre o persoană adevărată (și nu zic că e sută la sută autobiografică) și am simțit că ce n-am înțeles n-am înțeles pentru că n-am fost destul de atentă sau pentru că nu cunosc natura umană destul de bine, nu pentru că acțiunea și personajele au fost schițate prea sumar – cum mi s-a părut în celelalte cărți. Oricum, ideea e că trebuie s-o recitesc de cîteva ori. Poate anul ăsta ar fi bună o primă recitire.

 

Tot la capitolul canadian, îmi place și Alice Munro, dar aici nu simt nevoia să detaliez. Cred că pot închide capitolul canadian că n-am mai citit alte scriitoare de acolo.

 

O altă carte care m-a dat pe spate e Mîna stîngă a întunericului de Ursula K. Le Guin. Pînă atunci citisem doar SF care aducea mai degrabă cu basmele (da, chiar și Dune și Fundația. Mi-au plăcut mult amîndouă, dar nu-s chiar cărți pentru oameni mari, orice ar spune fanii înfocați). Ei bine, cartea asta e despre umanitate, cum trebuie să fie tot sefeul bun, căci la ce folosește toată știința, ficțiunea și fantezia dacă nu la revelarea naturii umane?!

 

Tot la capitolul sefe, mi-a plăcut și Doris Lessing (bine, Doris Lessing îmi place și în afară de sefe, deși ar trebui să citesc mai multe chestii scrise de ea ca să am o opinie calificată – asta e în română sau în engleză?) – și anume prima carte din ciclul Canopus in Argos, că doar pe asta am citit-o deocamdată. E cam basm, dar mie mi-a plăcut. Intenționez să citesc tot ciclul la un moment dat (poate atunci o să înțeleg ce-i cu zonele vieții. Sau ale morții?!). Și trilogia MaddAddam a Margaretei Atwood – și aia mi-a plăcut, deși și ea e tot cam basm.

 

Barbara Pym, ah, Barbara Pym. Nu mă pot hotărî dacă e mai degrabă amuzantă decît deprimantă, sau mai degrabă deprimantă decît amuzantă. Cărțile ei sînt pline de mici observații foarte ascuțite despre viață și oameni. Prima oară cînd am auzit (sau, mai degrabă am citit) de ea, era comparată cu Jane Austen. După ce am citit-o, m-am gîndit că nu prea seamănă, dar asta e mai degrabă fiindcă pentru mine Jane Austen = Lizzie, dar dacă ne-am gîndi mai degrabă la Persuasiune sau la Mansfield Park (cred – pe asta n-o prea mai țin minte)… Cărțile ei nu-s așa de glamoroase ca Mîndrie și prejudecată, dar sînt foarte, foarte bune (probabil mai bune ca Mîndrie și prejudecată). Excellent women. Asta e prima pe care am citit-o și cea care mi-a plăcut cel mai mult pînă acum.

 

Tot la capitolul Barbara Pym – Angela Thirkell (căci scria cineva undeva că seamănă cu Barbara Pym. N-aș prea zice – are observații foarte ascuțite despre natura umană, dar preferă să stea la suprafața amuzantă a lucrurilor). E foarte, foarte amuzantă. Pomfret Towers (tot prima carte de a ei pe care am citit-o) e una dintre cele mai amuzante (mă repet, dar așa e) cărți pe care le-am citit în viața mea. A scris foarte multe cărți de genul și bănuiesc că devine enervantă la un moment dat, că nu cred că schimbă rețeta. E un fel de Wodehouse feminin, dar mai amuzant decît Wodehouse (cred, nu-mi-i amintesc foarte bine pe Jeeves și Wooster. Apropo, ați văzut serialul cu Laurie și Fry?).

 

Și Muriel SparkMemento Mori. Mi-a plăcut mult mai mult ca The Prime of Miss Jean Brodie. E superamuzantă în vreme ce te face să-ți fie superfrică de propria bătrînețe (de asemenea, s-ar putea să simți nevoia să torni rapid niște copii pentru multpomenitul pahar cu apă).

 

Din motive mai mult sau mai puțin obscure, toate acestea sînt scriitoare de limbă engleză. Trebuie să mai citesc și scriitoare de alte limbi. De exemplu română. Trebuie să gugălesc și să mă gîndesc.

 

Evident, îmi plac cărțile amuzante.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Luna trecută – womenhistorymonth

  1. Ema zice:

    Haha, să știi că nici acum nu e prea târziu să scrii despre cărțile de anul trecut, o listă e oricând binevenită. :))

    Am citit câteva cărți de Margaret Atwood, dar se pare că rezonez mai mult cu poveștile ei SF (distopice, hai) și mai puțin cu proza ei realistă. M-ai convins să încerc „Ochi de pisică”, deși nu știu când, dar măcar m-ai ajutat să aleg o carte non-SF de Atwood pentru următoarea lectură. N-am citit nimic de celelalte autoare pe care le-ai menționat (cu excepția lui Munro, care-mi place și mie), iar de Angela Thirkell nici n-am auzit.

    Alte scriitoare care-mi plac sunt Ludmila Ulițkaia și Agota Kristof, poate și Yoko Ogawa, dar mai sunt și altele de la care n-am citit decât o carte (Lahiri, Ferrante, Tatyana Tolstaya), așa că nu le pot trece la favorite până nu citesc mai mult și mă dumiresc. O proză similară cu cea a lui Munro au Elizabeth Strout („Olive Kitteridge” e faină) și Flannery O’Connor, tot cu povestiri.

    Cum zici că îți plac cărțile amuzante, încearcă „The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine” de Alina Bronsky. Și Nicole Krauss are un pic de umor, la fel și Tatyana Tolstaya. Dintre autoarele românce, ți-o pot recomanda pe Gabriela Adameșteanu, deși n-am citit decât o singură carte (însă nu pe cea mai cunoscută, „Dimineață pierdută”).

    • doarleguma zice:

      Am citit o carte de Ludmila Ulițkaia și creau să mai citesc, că am văzut că-ți place mult. Și vreau și Ferrante, bineînțeles. Și Tatiana Tolstaia c-am tot văzut că e lăudată (inclusiv de tine 🙂 ).

      De Gabriela Adameșetanu am citit Drumul egal al fiecărei zile și am și dimineața pierdută și Provizorat, deci voi citi. 🙂

      Mulțumesc de sugestii, Ema!

  2. miki zice:

    Sunt o inculta! De M.Atwood n-am citit decat o „ușureală” numită Penelopiada, dar trec pe lista Ochi de pisică. De Alice Munro am auzit prima data cand a luat Nobelul, insa n-am citit decat Ura, prietenie, dragoste, casatorie, pentru ca-i singura care are si e-book (am zis ca nu mai cumpar carti tiparite ca nu mai am unde le pune). E o colecție de povestiri care ilustreaza vietile, uneori plictisitoare, ale unor oameni obisnuiti. Nu m-a impresionat in mod deosebit. Poate „Draga viata” sa fie mai interesanta, insa nu o am inca. Am Al cincilea copil de Doris Lessing, insa nu-s tentata inca s-o citesc. Acum citesc Catherine Cusset – Un viitor stralucit, care pe alocuri (acolo unde povesteste despre viata noastra in primii ani dupa „revolutie” si pomeneste despre faptul ca nu aveam ce manca nici in ’93-’94 si cumparam de pe piata neagra!), ma enerveaza. Nu stiu cine-o fi fost consultantul ei in problema Romaniei post-decembriste, insa a dat-o-n bara. Cica inca tineam pe pereti, ca era la moda, carpetele plusate si ne imbracam numai in poliester. Sa ma scuteasca cucoana asta, ca ei mei au dat jos carpeta inca de prin ’85-’86, chiar cu riscul de a fi mai frig in casa, pentru ca pana atunci acoperise partial un perete exterior 😀

    • doarleguma zice:

      Miki, nici eu n-am auzit de Alice Munro înainte de Nobel (îmi tot vine să zic Oscar 😀 ). Iar Penelopiada nu mi s-a părut mai ușurică decît majoritatea cărților lui MA (adică, în afară de Ochi de pisică și, poate, Alias Grace într-o oarecare măsură, cărțile ei nu merg în mare adîncime. Ne lasă pe noi să mergem, dacă vrem. Și eu nu vreau 😀 ). Mie mi-a plăcut pentru că a schimbat unghiul din care priveam povestea.

      Și mie mi-e frică să mă apuc de Al cincilea copil, deși ar fi cazul, pentru că am citit acum cîțiva ani Ben in the World care e un fel de continuare, deci ar trebui să văd și cum a început totul.

      Iată, eu n-am auzit de Catherine Cusset. O s-o gudrid-ățesc, mersi! 😀

  3. Cu regret trebuie sa mai recunosc inca o data ca nu am citit nimic de Atwood, pe motiv de preconceptie, si anume ca nu ma omor dupa SF-uri si distopii. Doamna asta si Isabel Allende ma urmaresc tot timpul, trebuie sa ma scuz mereu ca sa vezi, inca nu, dar cindva in viitor. Eu tocmai Pelenopiada as vrea sa o citesc (bine, si pentru ca e scurta), in principiu pentru ca vreau sa citesc citeva carti din seria Canongate (https://en.wikipedia.org/wiki/Canongate_Myth_Series), asta, Girl Meets Boy si Weight. Munro imi place si mie, iar de Spark am citit Miss Brody si inca una (care nu mi-a placut, nu mai stiu cum se numea).

    Mie-mi place mult Iris Murdoch si acum ca am inceput cu Ali Smith sigur o sa mai citesc si de ea.
    Si eu cad in pacatul scriitoarelor de limba engleza, din pacate. Acum in afara de Ferrante, Sagan si Elif Shafak nu imi vin in minte altele straineze de care sa fi citit mai mult de o carte, deci nu pot sa ma pronunt.

    Si s-o pun si eu pe lista pe Barbara Pym, acum aud prima oara de ea, spre rusinea-mi.

    • doarleguma zice:

      Hm, poate am și eu preconcepții, dar Isabel Allende nu sună interesant. Cu Margaret Atwood am avut noroc – prima carte pe care am citit-o a fost Ochi de pisică. Dacă începeam cu alta probabil nu mă oboseam să repet experiența (dacă vrei să citești ceva de ea, nici Alias Grace nu e SF. Și e o carte bună).

      Da, Iris Mudroch cred că e faină. Am citit doar două cărți de ea, trebuie să mai citesc. Și cu Ali Smith m-a convins entuziasmul tău, trebuie să citesc și eu ceva. 🙂

      Of, nu mai ziceți de rușine că o să încep eu să mă jenez de incultura mea. Și totuși n-avem cu să auzim de toți scriitorii pămîntului.

    • doarleguma zice:

      Oh, am uitat să spun! Recomand Mîna stîngă a întunericului chiar dacă nu vrei să citești sf, sau mai ales dacă nu vrei. E despre oameni, nu despre știință sau despre ficțiune.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s