Cum îmi pierd eu răbdările

(din cele mai vechi timpuri pînă azi. Cît îmi amintesc)

Deci (oare de ce e așa de minunat să începi cu deci? Vom ajunge peste ani și ani – nu prea mulți – să spunem că o frază nu-i corectă decît dacă începe cu deci?). Deci. Prima oară cînd am gîndit „Hai, băi frate, mă leși?!” (dar leshi? Cînd va deveni obligatoriu?) a fost cînd am citit „Shalimar the Clown” acum niște ani. Și am fost nevoită s-o gîndesc de la prima pagină, că parcă-l vedeam pe Salman Rushdie (cred c-așa se scrie) cum stătea el la birou cu pana-n mînă și se uita pe geam în zare scremîndu-se să fie cît mai poetic și mai sinonimic. Iar după ultima pagină am fost nevoită să gîndesc: „Așa. Și?”. Căci cartea aceasta a fost scrisă degeaba (Tocmai mi-am amintit de Anton Doncev și vremurile sale de răscruce. Cartea aia a fost mult mai faină. Dar nu știu de ce mi-am amintit de ea. Fără conexiune logică, cum ar veni). Da, a fost nașpa în Cașmir, dar autorul nu s-a străduit să expună împrejurările sau ceva, a fost doar mitico-lirico-poetic. Vai, vai, ce oameni erau în Cașmir și ce-au ajuns!

Bine c-am precizat în titlu cît îmi amintesc, căci nu-mi amintesc ce altceva mi-a produs lehamite [voiam să scriu „m-a indignat”, dar n-ar fi fost acurat (vai, ce sinonim!) căci nu m-am indignat cu ocazia aia]. Bun, mi-am rostogolit ochii și la „Eleganța ariciului”, dar respectivesa era prea cultă-n cap ca să trebuiască să se uite pe geam în zare scremîndu-se. Cred că ei îi venea natural. De unde m-a și emoționat pînă la lacrimi (de rîs) cînd a virat brusc spre ciclit. Adică: superb! Era aceea o intelectuală neînțeleasă, un mare creier incognito și apoi zbeng! (asta cred că-i în engleză. Oare care-i traducerea-n română? Poc? Bam?) hihihi ce-o tîmpește intelectual prezența indiscutabil superioară japoneză masculină. Căci japonezii sînt superiori prin natura lor zenă superioară (nu mă repet, așa e). Dar nu știu dacă și femeile sau numai bărbații.

Și așa c-o să pomenesc și „Hoțul de cărți”, cartea care m-a făcut [ah, stai, că mi-am amintit de Hakura Murakami (ăsta chiar nu știu cum se scrie, dar nici nu gugălesc). No, ăla era degeaba! Am citit o singură carte de el, aia cu țara aspră a minunilor sau ceva și mi-a ajuns. Ce-au oamenii de nu văd că omul scrie nimic? Și-ncă pe foarte multe sute de pagini] și mai mult decît „Eleganța ariciului” să-mi pierd încrederea în omenire (nu c-aș mai fi avut prea multă).  Măcar Shalimar avea sens, chiar dacă erau prea multe cuvinte pe acolo și dacă toată povestea nu părea să ducă undeva. Dar hoțul de cărți! hoțul de cărți! n-are sens. Cuvintele alea multe sînt pur și simplu imbecile. Metafore handicapate care n-au nici un rost pe lume și care te fac să te-ntrebi „Ce PLM?!” chiar dacă tu de obicei nu vorbești vulgar (eu vorbesc, deci nu m-am șocat în mod deosebit pe mine însămi). Deși bănuiesc că ar fi trebuit să apreciez umorul în unele cazuri – de exemplu cum compara cerul cu mic dejunuri cînd toată lumea murea de foame în carte. Uite, n-am citit-o în cheia potrivită. Și poate faptul că personajele erau creionate așa superficial pentru că nu aveau adîncime – în definitiv erau aprope imbecile (totuși, Charlie ăla cu Algernon avea și niște adîncimi, dar probabil că era mai deștept). Cîte luni i-au trebuit fetei ăleia să învețe să citească? Cînd avea deja vreo zece ani. Bine, aici poate era și imbecilitatea autorului care credea că toate limbile-s engleză și n-au reguli clare.

Și, deci, nu ne mai mirăm că atunci cînd am ajuns la „Manuscrisul fanariot” eram la limita răbdării. Probabil e o carte megafaină, dar eu nu mai am nervi s-o apreciez. Mi s-au ars toți neuronii poetici (și n-aveam mulți, din naștere).

Și ajungem la ieri cînd! mirare, am ajuns într-o librărie. Și, cum la lucru mă dădusem pe blogul Emei (din blogroll-ul Vioei) și văzusem recenzia la cartea cu pești a lui Flanagan, m-am uitat pe rafturi să văd dacă aveau Flanagan. Aveau, dar altceva. Și m-am gîndit că mai bine mă dau și azi pe blogul Emei să văd dac-a citit-o și pe asta (deși cu peștii am niște emoții că e cam încărcat limbajul, mi-e să nu alunece în poezie și metafore de dragul metaforelor) decît s-o i-au din prima. Și bine am făcut, căci iată și iată.

Dar eu ce mă fac? Că nu mai pot citi nici povești de copii fără să cîrcotesc. De exemplu tîmpenia aia de „Ender’s Game”. Băi, și cîinele mei scria niște dialoguri mai puțin jenante între militari. Și cîinele meu nu-i bătăios. Dar n-ar fi putut scrie cartea aia fiindcă i-ar fi fost jenă să extindă la 300 de pagini o povestioară de 5 pagini maximum.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Cum îmi pierd eu răbdările

  1. Zazuza zice:

    zbang e in romaneste tu! bang (citit beng) e in englezeste. nu ca ar fi foarte important, dar te inteleg, ca si eu ma intreb uneori ce in ce limba mai e, ca-s total lost in translation! booon. sa iti zic ce m-a enervat pe mine de curand. m-a enervat Calatoria Elefantului de Saramago. nu naratiunea, nu autorul, ci cretinismul pervers al celor care au digitalizat cartea asta, facand un mare poopoo pe tot ce inseamna semne de punctuatie, capitalizarea numelor proprii si altele asijderea. am crezut ca ma ia cu rau de nervi, mi-a luat un an (mbine, si eu sunt zuza…) ca sa termin cartea, care e de altfel f faina. aha, si inca una care m-a enervat dpdv al naratiunii. Michel Laub, Diary of the fall. bai, mah leshi?! ideea autorului o vad, e grozava, dar e pusa in practic nashpa rau de tot. ha, ce opinii profund telectuale ofer, dar poate daca imi trece urticaria cauzata de cartea asta, o sa pot scrie o recenzie cum trebuie :D, ca sa se fereasca si altii!

    • doarleguma zice:

      Dar fă recenzia la cald, iese mult mai amuzant. 🙂 M-am dat un pic pe GR să văd ce-i cu jurnalul ăsta, dar n-am găsit încă nici o recenzie turbată. 😀

      • Zazuza zice:

        pai acolo zic toti de bine, dar pe mine m-a iritat cumplit. e un singur nene care zice ca el n-a putut relationa cu autorul. sunt de acord profund cu aceasta opinie. parca ma impingea mereu cu batul, sa ma tina la distanta. pai, bre, di ci mai scrii, daca ma impingi asa brutal?!

  2. Monica zice:

    Da, „deci” trebuie introdus prin lege la începutul propozițiilor care le aparțin celor care conchid mereu. Sau poate vor concluziona, dacă le va permite DOOM și ce alte catastife NU consultă cei care-l folosesc.
    Cât despre Murakami, ca om care, cu umilință recunosc, scrie despre nimic (eu scriu despre nimic, nu mă exprim bine, dar chiar scriu despre nimic!) nu pot decât să mă indignez: să-ți fie rușine că-l vorbești de rău!
    Așa poftă de castraveți mi se face, aici unde nu găsesc niciunul care să nu fie amar, de câte ori mă gândesc la el și la oamenii singuri sau în cuplu, care mănâncă în tăcere, din vase mici mici tot felul de lucruri printre care și castraveți! Și poate și orez! Eu tocmai am mâncat două caise. E minimalist cât să par o Murakamă și eu? Plus pisicile despre care scrie! Nu, nu-l poți huli! Nimicurile cu pisici sunt frumoase!
    Eu citesc niște cărți ale unor străini (de Franța) care au avut de-a face cu Parisul. Sunt tot mai convinsă că, pe lângă tratate sau simple cărți de istorie, geografie, cultură șamd, mărturiile străinilor despre un loc anume sunt mai lămuritoare decât cele ale localnicilor.

    • doarleguma zice:

      Dacă scrie despre nimic, nu mai mult de 200 de pagini pe carte, pls. Altfel exagerează. Iar pisicile sînt bune în carne și oase (și mai cu seamă blană). Ce rost are să citești despre ele dacă nu le poți smotoci)?!

  3. vio zice:

    Deci sînt de acord, şi să se scoată obligativitatea virgulei după deci, ne-am înţeles? 😀
    Am apreciat fierbinte cu ai alternat parantezele pătrate şi rotunde. 🙂 (aşa se cheamă astea: „()”?)
    Alfel, mi-erea dor de Dvs. şi mă bucur că ai scris, mai ales că eşti cîrcotaşe. 😛 Deci ai cîine. :))

    • doarleguma zice:

      Am avut destui cîini la viața mea ca să cunosc psihologia canină. Și posibilitățile lor literare. Care-s mult mai extinse decît ale idiotului care a scris Ender’s Game (citesc acuma cartea de după – Speaker for the Dead – și mă disperă. E atîta de ilogică de și unui retardat i-ar fi fost jenă s-o scrie).

  4. miki zice:

    Deci bine v-am regasit, ca sa spun asa, dupa lunga absenta :p Imi pare oarecum regret ca n-ati gasit nici o carte care sa va multumeasca sufletul, dar mai insistati ca poate… Din cele mentionate in minunatul dvs. articol n-am citit decat aia cu „hotul de carti” si asta inainte de a fi aflat ca s-a ecranizat, ca dac-as fi stiut…
    Eri am avut o revelatie ca nu-s ultima gaina fraera ca n-am putut sa citesc „salvand pestii de la inec” de Amy Tan. Membri Gudrids care zic si simt la fel ca mine despre opera in discutie, totul aflat cand am vrut sa vad cum e ultima aparitie editoriala a susnumitei, „valea minunilor”, care-i,se pare, la fel de najpa ca si aia cu pestii, deci nu dau banii.
    O alta pe care nu reusesc sa o termin (slava Domnului c-au facut si film, deci am sa-l vad!) e „aprilie in Paris”. Inafara faptului ca ma enerveaza la maxim formularea in Paris/in Bucuresti etc., cand ar trebui sa fie „la Paris”, in Franta, ca asta inseamna tradus din eng. in Paris, nu-i asa? actiunea pe care unii o vad alerta mie-mi pare suuuuper trenanta si chiar plictisitoare.
    P.S. daca mie-mi place Shalimarul lu’ Guerlain in detrimentul lui ala a lu’ Rushdie, asta inseamna ca-s o superficiala? Si daca da, e chiar asa de rau? 🙂

  5. cora_ zice:

    Bai (Vio e in vacanta), deci te-ai gandit sa te apuci de citit carti de economie, de exemplu? Sau de neurostiinta? Sau macar de teorie literara (am stat sa ma gandesc daca nu e literal, vai, vai). Zic macar nu pentru ca e mai putin important, ci pentru ca-mi par mai usor de digerat decat celelalte.
    Daca ai nevoie de o schimbare majora si nici nu stii? Ce atata literatura? 🙂

    Mie imi place ca ne comportam toti de parca am fi niste mici critici literari si ne si luam in serios intre noi. Dar cum zicea baietelul de 7 ani al unei amice (of, of): „life is boring”. 🙂

    ps- te rog sa nu te legi de „sh” in loc de „s” cu coada-ntre picioare, adica poti sa te legi, dar eu una n-o sa ma chinui sa gasesc diacritice pe tastatura franceza sau si mai rau, pe aia in engleza pe care abia am gasit accentele in franceza…

    • cora_ zice:

      pps- zdrang e sinonim cu zbang? daca nu, care e diferenta intre ele?:)

    • doarleguma zice:

      De economie n-am decît capitatul și the wealth of nations și dacă m-apuc să le citesc și nu-s de accord cu ce scrie acolo ce mă fac? 😀 Tot la nervi ajung.

      De neuroștiință ar fi o idee, probabil n-aș înțelege, deci n-aș putea să nu fiu de accord.

      De teorie literară, ce oroare! Îmi imaginez, n-am citit niciodată, dar să teoretizezi literatura pare moartea pasiunii.

      Știu că e la modă să spunem că gusturile nu se discută, dar unele cărți sînt pur și simplu proaste. În mod obiectiv. (Hoțul de cărți, dacă se-ntreabă cineva despre ce vorbesc. Și Ender’s game, deși am încercat să citesc și Speaker for the Dead și aia nu numai că-i scrisă prost, dar n-are nici logică)

      • cora_ zice:

        Ai dreptate cu economia.:)
        Dar sa stii ca am citit unele de neurostiinta f. f. misto. Nu erau stiintifice, doamne fere’, ca n-am capacitatea sa le pricep, erau scrise asa pentru toata lumea, desi erau scrise de specialisti.
        Subectu’ meu predilect era neuroplasticitatea creierului, „brain mapping”-ul, unele aveau exemple de persoane cu leziuni post-traumatice care si-au „reconfigurat” creierul, cu multa vointa si bineinteles sansa (in clinici din sua sau cu ajutorul imens al familiei). Mi-au placut f. tare (si lui P), incat le-am pastrat in biblioteca. Chiar iti recomand sa citesti, am senzatia ca ti-ar placea.:)
        Hahahah, teoria literara – voiam sa zic mai degraba critica literara care mie chiar mi-a placut pe la 17 ani asa. Mult de tot. Sigur ca acum n-as mai citi.:)))

        Dupa discutiile de la Ema am concluzionat impreuna (la o prima vedere rapida) ca autorii care mie mi-au placut n-au placut oamenilor in general, ceea ce sincer nu ma mira, sunt o excentrica, loool.
        Si-acum pe subiect, Murakami am incercat sa citesc de cateva ori (ultima data acum vreo 2 luni, Norwegian Wood). N-as putea sa spun de ce, dar m-am plictisit tare dupa doar cateva pagini si-am lasat-o, mai ales ca aveam inca 5 alaturi luate de la biblio. Dar iti dai seama c-ar fi nedrept sa zic ca e vina autorului, cand eu nu i-am dat nici o sansa. Intr-o zi o sa incerc din nou, macar sa stiu ce nu-mi place, daca nu-mi va placea. O sa iau data viitoare in franceza, am observat ca engleza in traducere ma enerveaza uneori.

        Vaiii, observi ca sunt nevorbita. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s