Postare superbiutistică, că-s nevorbită

Trebuie să-mi cumpăr săpunieră (cea din posesie e ocupată de săpunul pentru rufe pe care nu mai știu de cînd nu l-am mai folosit, dar nu expiră el așa ușor. Sper) dacă tot am mii de săpunuri (între cinci și zece). Oare ar trebui să-mi mai iau săpunuri? Tocmai am văzut un cîmp de lavandă (în alt serial) și am avut o revelație: n-am dispus (aici era un n-am avut, dar erau prea multe avuții într-o singură frază – plus că ce fain îi să folosești limbaj de lemn de esență tare. Gen achiziționat în loc de cumpărat și investit în în loc de cumpărat prostioare și utilizat în loc de folosit – sau, mai rău, americanul iutilaize, am eu un coleg care numai așa vorbește, noroc că-i în americi și nu-l putem linșa. No bine, m-am răcorit, doară) niciodată de săpun cu lavandă (cred, cine mai știe)! Și mi-am luat numai săpunuri de astea făcute manual și alte fițe, cînd, de fapt, ar trebui să-mi iau și săunuri franțuzești și italienești gen bio. Trebuie să caut pe blogurile biuti (am mai văzut postări din cînd în cînd, dar nu mai știu pe unde).

Am vorbit de unghii data trecută și am uitat să spun că mi-am luat acetonă fără acetonă de la DM (am citit că aia de la Lidl e supermeseriașă, dar de unde atîta Lidl?!). Miroase a acetonă. Am folosit-o ieri și a trebuit să mă chinui un pic, dar măcar n-aveam lac colorat pe unghii. Pe de altă parte, unghiile mele par să nu reacționeze așa de neplăcut ca la acetona cu acetonă. Și am folosit azi și top coat-ul matifiant și mi-a matifiat unele unghii, iar pe altele mai puțin, părerea mea. Nu mi-am dat seama care-i algoritmul și, deci, ce trebuie să fac ca să am unghii egal de matifiate sau ne.

Ar trebui să mai și dorm din cînd în cînd, nu?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Postare superbiutistică, că-s nevorbită

  1. cora_ zice:

    Eu am avut un gand sa ma apuc sa fac sapun(cand am vazut cat e de scump cel fara parfum si coloranti chimici), am „chiar” cautat pe net retete(cu uleiuri care mai de care mai frumos mirositoare de naturale ce sunt), ba chiar m-am gandit unde as putea sa vand surplusul de productie(apropo de limba de lemn si de „a investi in”), ca sigur as fi produs mai mult decat as fi putut consuma, nu? 🙂
    Deci planuri multe, chit ca n-am fost buna la chimie(da’ ce conteaza) si … atat. Cine stie, poate intr-o zi… inca sunt convinsa ca e tare misto sa faci propriul sapun.

    Concluzia e ca fie ai un pic de rabdare 1,2 ani pana fac eu minunea, fie iti faci tu sapunul dorit. Ca de cumparat toata lumea stie, nu? 🙂

    • doarleguma zice:

      Am răbdare, Cora, e mai ușor decît să fiu harnică. 😀

      Maică-mea făcea în tinerețile mele săpun de casă, din ăla de spălat rufe. Acum ne-am domnit, o ținem numa’-n detergenți. Și nici nu mai spălăm de mînă, cum obișnuiam. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s