Păi să fiu și eu măcar critică, dacă nu literară, pe principiul „vorbi și nea Ion că doar și el e om”. Că tot n-am cu cine discuta probleme de filosofie înaltă, după cum s-a văzut în postarea precedentă unde mi s-a dat peste nas cu copii, character și inteligență.
Postarea asta se cere scrisă de cînd am deschis „Nu” ca s-o recitesc – căci s-a deschis la Camil Petrescu („Patul lui Procust”, ce-i drept) – ceea ce mi-a amintit de „Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” și, influențată de o critică la „Ion” pe care o citisem cu cîteva zile înainte, m-am gîndit să-i rezolv personajului principal (pe care nu mai țin minte cum îl cheamă căci, să fim serioși, am citit cartea asta prin generală sau liceu, nu mai știu. Și și așa – prima noapte mai pe sărite) problemele.
Hmm, rezultă că, dacă n-am scris postarea atunci, acum nu mai am chef. Așa că s-o scurtăm: pesonajule principal, nu mai fi așa ipocrit, priti pliz! Ți-a plăcut să-ți iei nevastă tînără și prostuță să aibă cine te-admira, dar nu ți-a plăcut cînd s-a dezvoltat în femeie nu foarte ‘telectuală ș-au început să-i placă ne’telectualii mai de succes ca tine. Păi de ce nu ți-ai luat una gata matură și deșteaptă dacă ești așa filosof?! Lasă, data viitoare ia-ți una de la țară și ține-o-n casă să nu cunoască alternative.
Eh, a ieșit cam stupidă și vulgară, dar asta e – ori așa, ori deloc. Măcar i-am rezolvat omului problema în mare, că amănunte din carte oricum nu-mi prea amintesc.
legumesifructe 
hai tu ca nu ti a dat nimeni peste nas cu copii. ne esprimam si noi niste idei doar 😀
Nişte idei deviante de la postare. 😀 Asta e, nu toată lumea-i filozoafă. 😛
Legu, mie mi-a placut critica ta literara. Ai perfecta dreptate. Simplu si clar. Mi-a placut, ashadar te incurajez sa mai rezolvi probelemele diverselor personaje celebre, daca se poate in acelasi stil fara fitze si la obiect, ca aici.
Zuzu are dreptate. Nu te-a vestejit niminea, am zis si noi, ca fetele, una alta, esprimam niste idei. Scuze daca tza cazut greu la lingurica, dar la noi nu era cu intentzie. Malefica.
Nu mi-a picat greu, doar că eu voiam să dezbat problem filosofice, fără aplicație practică. Dar asta e, voi, fetelor, sînteți cu picioarele pe pămînt. 😀
Mulțumesc de compliment. Dar sper să nu simt prea des nevoia să bag în viețile altora, că poate încep și cu oameni reali, nu numai cu personaje fictive. Na, acum m-am speriat singură. 😀 Sper să n-ajung așa.
Zazu, scuze, mi-a alunecat degetul si tzi-am stilcit numele de guerilla.
legu – la mine po sa te bagi, daca imi rezolvi la fel de simplu si clar, dar tare mandoiesc.
Stii cum se zice: cind e vorba de altcineva, totzi sintem genii. Pe ale noastre nu sintem in stare sa le vedem si analizam clar. Mde.
Tocmai de asta nu vreau să mă bag în viețile altora, că știu că-i ușor să le rezolvi numai din gură, nu pe bune. Aș tomni viața mea prima dacă aș fi așa deșteaptă, nu?! 🙂
io n-am decît Ladima, da am gugălit şi ie din antă carte. uel. orcum nu crecă am citit decît jumate din una din ele. bun aşa.
Bre, vorbim de Stefan Gheorghidiu, ala insurat cu Ela? Daca e asa, rushine ce sintetzi, atz dus coshuri cu flori la literatura romana si atz trecut ca ratza prin apa.
Doamna Frau R, Ladima cred ca e din patul lui Procust, ala de o iubea pe aia – Iemilia, o vulgarista si cred ca avea si la cuisse legere, ma rog, moravuri interbelice.
Alfel? Ce faci de vacantza de Pasti?
Da, Ladima era din patul lui Procust – pe care, de altfel, l-am citit integral, nu ca pe ultima… prima… . Poate fiindcă era mai scurt şi avea mai multe dialoguri. 😀
Oricum, n-am înţeles de ce era Ladima aşa geniu. Şi nici nu mi-a păsat ce treabă avea personajul principal (pe care iar nu ştiu cum îl chema) cu doamna T., dar mi-a părut rău pentru ea că n-avea parte de nişte acţiune, că poate ea ar fi vrut (şi iar ajungem la hormoni :P, dar de data asta nu ai mei).
Vera, repet din nou (!) că nu mă leşinez de plăcerea espresiei coşului cu flori dus. Pe vremea mea nu era moda asta.
Alfel nu fac nimica în minivacanţă. Luni începe noul semestru. :-s Nu chiar îmi era dor…………………..
vio – nu tzin minte ca tzam mai zis. La Bucuresti se duceau de toate, si nu numai pina in ’89, ci si dupa. Si acum citeva luni a fost un scandal monstru cu o profesoara care pretindea bani de la parintzi.
Pai, succese nenumarate in semestrul 2.
mbine, hai ca am inteles cu e cu critica si literatura. ceva nou? vrem pos-ta-re! vrem pos-ta-re!
N-am, maică, n-am. 😦