O premieră personală

Astăzi, în timp ce căutam năutul printre diverse conserve de fasole, porumb, mazăre și altele (nu știu ce-au făcut cu năutul de cînd au reorganizat supermarchetul, că nu-l mai văd niciodată pe acolo. Oare să fie altundeva? Dar de ce n-ar fi lîngă toate celelalte, ca pînă acum? Și dacă nu-l mai găsesc niciodată, cum mai fac humus? Că atîta știam și eu face pe lumea asta), mi-au căzut ochii pe măsline și, în premieră absolută, am cumpărat, ba chiar nu unul, ci două borcane! Unul cu măsline verzi, unul cu măsline negre. Bine, nu știu ce-o să fac cu ele, că nu-s eu așa mare fană măslineză încît să le mănînc cu pîine, dar dacă mi-o fi foame și n-am altceva (deși atunci probabil n-oi avea nici pîine și va trebui să le mănînc goale, dacă așa ceva e posibil) oi mînca. Sau poate o să fac de mîncare ceva rafinat cu măsline. Sau le bag într-o salată. Eh, găsesc eu.

 

Nu știu dacă voi avea oportunitatea (ăsta e limbaj de lemn în general sau doar corporatist?) să testez cu ceapă rimelul rezistent la apă (mulțumesc, Miki!) în acest uichend. Am cumpărat un avocado ca să fac o variantă simplistă de guacamole (apropo, și humusul meu e o variantă simplificată, cu ce mă pricep și eu), dar nu l-am cumpărat decît ieri, deci nu cred că se coace pînă duminică – avocado de la supermarchet e mai rău decît bananele comuniste, trebuie să aștepți măcar o săptămînă să se coacă. Nu-nțeleg de ce le vînd așa crude, le poți folosi la ceva? În afară de proiectile, ceea ce nu intenționez.

 

Și, ca să nu complic postarea cu alte dimensiuni, închei tot în notă culinară. Am trecut din nou pe lîngă ficatul de porc (de data asta confirmat de gugăl transleit), dar, la gîndul de a-l cumpăra în vederea trasformării în pateu, mi-a crescut foarte tare nivelul stresului – din cauza provocării intelectuale. Am hotărît să aștept pînă la Paști cînd mă vizitează mama mea. Sub supravegherea ei sper că voi avea mai multă vînă, să dau în sfîrșit drumul la plită și să fierb sau frig (nu mai știu cum erau rețetele) ficatul ăla.