Vai, dar eu

chiar am o cremă hidrantantă colorantă (că mi-au picat mai-nainte ochii pe ea și mi-am amintit că zicea Monica să-mi iau de asta, nu fond de ten). Am primit-o cadou de la o prietenă și era să fac cu herțul cînd am încercat-o prima oară. E cu sclipici! Strălucesc ca un vampir la soare (am auzit că în serialele astea la modă acum strălucesc, altfel nu-s prea la curent cu mitologia de groază). Dacă m-aș da și pe corp cu crema de corp cu sclipici pe care o am din cele Asii (dar sclipiciul ăsta e fain, nu de neam prost ca cel din crema de față; îmi pare pielea mai de doamne ajută chit că la fel de albă. E alb fain, nu alb-brînză cum e de la natură) și aș ieși la soare aș fi curat vampir! Am și ruj roșu, la o adică (și portocaliu – m-am dat acum cu el prima oară de cînd l-am cumpărat, dar îl am numai de doi sau trei ani, nu mai știu exact, oricum nu de demult).

 

De asemenea, am și un creion cu mină. Am aflat asta ieri cînd am scos din sertar un pix ostracizat pe motiv că nu era al meu și nu știam de unde apăruse. Ei bine, nu era pix! Mă simt foarte tehnologizată acuma că am creion cu mină. Că mai am și acasă două creioane, da-s din alea de modă veche, care trebuie ascuțite. Bine, ar trebui dacă le-aș folosi. 

 

Totuși, nu cred c-ar ieși foarte bine chestia cu vampireala. Crema de față e mai maronie – bine, nu-mi dau seama dacă se vede maronie și pe față că-mi fură ochii sclipiciul și nu mai întrezăresc nimic altceva -, iar crema de corp nu maschează nimic din albeața exagerată a picioarelor, că doar asiaticilor le place să fie albi. Aș fi un vampir ciudat cu fața maro și picioarele reflectînd lumina. Mai am timp să mă gîndesc pînă la vară.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Vai, dar eu

  1. io zic sa copiraitezi repede genu asta de vampir, ca acu fura ideea holiudu… asa, daca il copiraitez, muama, tzdai sama cati bani poti face?!

  2. Monica zice:

    deci daca io vin la vara la Praga o sa te ginesc dintr-o mie! go leguglitter go!
    a mea nu e cu sclipici dar da un aspect lucios straniu, care nu e luciu grăsos ci luciu lipicios.
    rujul portocaliu da impresia de dinti galbeni, ai remarcat?
    o nebunie toata stiinta asta a mascatului!

    • doarleguma zice:

      Vii la Praga? Sper să-mi dai de știre să ne-ntîlnim (nu cred c-o să pot oferi găzduire, pe motiv de vizită maternă). Sau preferi să nu distrugi corola de minuni a lumii? Sper că nu.

      Dinții mei au oricum o tendință de galben, deci nu e numai o impresie. 😀 Dar nu-s chiar groaznic de galbeni, cred că dacă mă grăbesc îmi permit să port și portocaliu pînă nu îmbătrînesc prea tare. Plus că e un ruj Inglot!

      • Monica zice:

        Dacă vin, vin cu un grup, mersi mult de gândul cel bun!Te anunț ce și cum. Aduc și corola:)
        Dinții tuturor sunt altfel decât alb optic, dar rujul portocaliu scoate cele mai stranii nuanțe din el! Și când îmbătrânești și o să ai proteză/implant îi poți spune tehnicianului să o facă alb-optic, să poți continua cu rujul portocaliu. Eu așa o să fac. Și eu la Inglot voiam să ajung pentru fix un ruj portocaliu și un fard de obraz în ton. Asta acuma cât nu sunt singură dacă tenul meu e alb-roz sau alb-galben asiatic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s