Tendințe sinucigașe

Îmi cer scuze pentru titlul melodramatic, dar se pare că încerc pe bune să mă sinucid prin obezitate. Și prin cumpărat de cărți.

 

De exemplu ieri: mă durea gîtul rău de tot așa c-am zis că las` că nu mă duc la sporți, mă duc la librăria cu cărți în străineză să văd dacă au la secănd hend ceva din ciclul The No. 1 Ladies’ Detective Agency (căci, vai mie!, am fost infectată cu acest virus). N-aveau decît ce am și eu, bineînțeles, că de ce-ar avea, așa că rămîn la pînditul de reduceri pe bucdepozitori (am luat cîteva, dar nu-s toate la reducere, ceea ce mi se pare nedrept! Căci eu le vreau și le vreau ieftine). Dar! totuși, să nu-mi plîngem excesiv de milă: am găsit alte cărți. De exemplu, The Uncommon Reader (de care chiar m-am bucurat, deși 6 euri la o carte secănd hend nu-i chiar pe gratis, dar așa e la noi, la țară). Am găsit și The Kite Runner și, dacă tot am văzut ce succese reputează Spledida cetate a celor o mie de sori prin blogosfera românească, m-am gîndit să-ncerc. Sper să nu fie un fîs ca eleganța ariciului. Și nici enervantă în stilul lui Rushdie. Vom vedea.

 

În rest, îmi tratez durerea de gît cu înghețată. Ea se răzbună jucîndu-se de-a v-ați ascunselea. De exemplu, ieri m-a durut rău așa că i-am dat înghe și i-am preparat amestecul minune de ghimbir, lămîie și miere. Așa că ea a dispărut cu desăvărșire azi dimineață. Eu am mîncat oricum amestecul, dacă tot mă chinuiesem să-l fac. Cînd să plec de la lucru, s-a-ntors durerea. Eh, i-am dat iar înghe, mă mai gîndesc dacă mai fac și amestesc, că m-am cam plictisit.

 

Da, înghețată în fiecare zi. Oare după cîte săptămîni de înghe în fiecare zi o să mor de obezitate?!

 

Ar trebui să mănînc înghețată cu usturoi, să fiu mai sănătoasă, să nu răcesc.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Tendințe sinucigașe

  1. vio zice:

    Băi, deci ai nişte reclame pe blog, de nu-i adevă. De ex. una zice aşa (e cu poză horor) Swarms of Asian Giant Hornets Leave 41 Dead. Asta da!
    Io zic că ce faci tu e de bine, bagă mare. 🙂 Şi multă sănătate.

    PS Ce lecturi egzotice ai, oaaanleu!

    • doarleguma zice:

      Vai, am reclame, am valoare. Sper să rămînem la viespi, să n-ajung să-mi fie frică să intru pe blogul propriu. 😀

      Nu e chiar bine, căci, dacă evoluez în același stil, va trebui să-mi apgradez vestimentația. Și n-am, maică, bani și de înghe și de haine noi și mari.

      PS: Da, noroc cu cititoarea necomună, că altfel numai cu Africa și Asia o ard. 😛

  2. vio zice:

    am zis că eşti cultă!? 😆

    • doarleguma zice:

      Nu-mi dau seama din punctuație dacă vrei să zici că-s cultă sau să insinuezi că nu-s, dar sînt! Doar citesc cărți cu alte continente (Africa deocamdată, poate cîndva va veni și vremea Asiei).

  3. ori inghe cu ghimbir! tu citesti niste chestii cu care io sunt total paralela, inclusiv ca citeste carti dupa care se cracana blogosfera romaneasca. wtf. eu exact p-alea le ocolesc, de le citeste lumile blogaristice. uf, tre sa vii incoa sa te spal la creier cu nitica literatura canadiana 😆 (bai, si in literatura mea, nu mai pune asa titluri ca io te citesc de dimi si era sa fac infarctzi!!!)

    • doarleguma zice:

      Înghe cu cioco, altfel de ce mă mai chinui.

      Dar nu numai blogosfera românească, tu, toată lumea e în extaz, ceea ce mă face să cred că e o carte mediocră, gen Rușdie (nuș cum se pronunță, de fapt. Iacă, îs incultă, degeaba m-am lăudat mai sus).

      (Las` că-i bine, ți-a bătut inima mai repede, deci nu tre` să faci cardio azi :D).

  4. miki zice:

    La Rumania blogu’ ista e fara reclame :p
    Porcii astia di la polirom n-or maI tradus nica cu mma Ramotswe, desi le-am scris scrisori lungi, elegante si extrem de magulitoare la adresa preaminunatei lor edituri, cu rugaminti fierbinti, ramase ignorate pana-n ziua de azi. Cacum ziceam, io nu’s asa culta-n capu’meu ca sa citesc in straineza.
    Hai, va pup! :-*

    • doarleguma zice:

      Miki, ar trebui să-ncerci. Că doar vorbești engleza, nu? Și nu-s cărți grele, așa că-s numai bune de început. 🙂

      • miki zice:

        Nu, nu vorbesc decat la nivel de conversatie lejera. Din pacate n-am studiat decat 2 ani in liceu ( o ora pe saptamana) si unul in facultate (asta nu se pune, ca examenele erau cu texte in care trebuia sa inlocuiesti liniile punctate cu oarece cuvinte lipsa :p). Pot urmari un film fara subtitrare in romana, insa doar daca are subtitrare in engleza, insa de citit carti, nu ma incumet

        • doarleguma zice:

          Păi subtitrarea-n engleză e mai grea ca cititul cărților, că subtitrarea curge repede, pe cînd cărțile le poți citi în ce ritm vrei. Eu zic c-ar trebui să-ncerci, Miki. Începi cu ceva ciclituri ușurele și-o să vezi că nu-i greu.

    • doarleguma zice:

      Cică „Occasionally, some of your visitors may see an advertisement here.” Așa că poate acuma pur și simplu n-are reclame, în nici o țară. Sau poate discriminează estul Europei. 😀

  5. Monica zice:

    vai, Kite runner l-am citit la mare, în Mexic, din biblioteca încropită de hotelier din cărțile lăsate de turiști! Dar am hotărât să mă opresc la ea și să las cetățile în pace. După care am văzut filmul! Cartea bate filmul și prețurile de la secondul tău bat librăriile.
    Înghețata e cel mai bun antiinflamator pentru gât. Aș sugera una cu ciocolată ȘI ghimbir. Sănătate!

  6. vera zice:

    Legumo, de pe Ipod se vedeau niste reclame, e drept. De pe computer, nu.
    Sanatate si virtute, asa era o vorba den batrini. Sau din alta parte, desigur.

    Am partzial reintrat in rindul lumii, unele obiecte functzioneaza sau semifunctzioneaza. Ma gindesc numai la downshifting, mutatu la tzara si similar.

    • doarleguma zice:

      Vera, ce vacanță lungă ai avut!

      La țară unde? Că la țară cu drumuri noroioase nu sună prea bine (azi plouă pe aici așa că sînt neobișnuit de sensibilă la ideea de noroi).

  7. vera zice:

    A cookbook associated with the novels was published in 2009; Mma Ramotswe’s Cookbook by Stuart Brown, with a foreword by Alexander McCall Smith.[

    • doarleguma zice:

      Cred c-am văzut-o pe bucdepozitori, dar cum nu gătesc nici chestii simpluțo-normale europene, nu cred că-i cazul să m-apuc de bucătăria africană. 🙂

      Și este și o carte pentru copii cu primul ei caz din copilărie, cică. 😀 Aia mai degrabă e de nivelul meu.

  8. vera zice:

    Leguma, nu vacantza a fost atit de lunga, cit lipsa de cooperare a echipamentului. Computer down, Skype down, telefon fix down, Ipod semifunctzional – un chin, o forma eficienta de a tzi se aminti cine e sclavul cui.

    Si la noi e frigutz si ploios, da pina nu ninge serios, nu mai vreau sa stiu.

    Cu gatitul, dupa o perioada prelungita de concoctat mincare romaneasca pentru burdihane pofticioase de conatzionali in strainatate, acu sint pe regim de avarie: brinza cu rosii, patrunjel si ulei de masline, salata de andive cu mar si morcov, mere coapte si mincarica de fasole verde fara carne. Mda. Si ciocolata neagra.

    • doarleguma zice:

      Vera, sper să mă inspire comentariul tău să trec și eu pe regim de avarie (adaptat, cu usturoi 😀 ), că acuma-s pe regim de derivă.

      Azi a nins, dar, după ploaia de ieri, fără folos. Poate avem mai mult noroc în zilele următoare.

  9. vera zice:

    Fruktine – cu usturoi, desigur. Rosii cu usturoi, patrunjel verde si ulei de masline si brinza telemea si un picutz de piine sau Wasa. Normal. Si, daca te uitzi putzin la ce contzin toate astea, pe linga ca e si f. bun, daca toate sint de calitate buna, sau macar decenta, pai bagi la sanatate, de mai dai si la vecini/coledzi/prieteni, etc.

    Sint intr-un ushor palpit, cica se da zapada in weekend. Ah, ah.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s