Aventura continuă

Astăzi, cum stăteam eu şi priveam internetul în dorul lelii sau sau raportul cu ură (nu mai ţin minte exact, că le alternam) am văzut că se mişcă ceva pe partiţia din faţa mea. Mi-am concentrat privirea sperînd că e o muscă sau măcar un gîndac, dar nu. 

 

Ca o adevărată eroină a timpului meu, mi-am păstrat sîngele rece (după ce m-am dat cu scaunul mult mai în spate ca să pun distanţă între mine şi ceva-ul-al-cărui-nume-nu-trebuie-rostit) şi m-am uitat în jur. Colegii mei erau în nu ştiu ce şedinţă telefonică şi mai şi păreau să fie atenţi, nefolositorii! Aşa că m-am uitat în spate unde, teoretic, din cînd în cînd, mai sînt doi colegi. Ei, acum nu erau. Dar în timp ce mă-ntrebam „Şi eu acum ce fac? Oare cît de demn e să merg cu colinda la alte departamente?!” a apărut unul dintre ei aşa că l-am luat repede (şi acum în sfîrşit! voi folosi liniuţele de dialog) să nu se dezmeticească:

– Ţi-e frică de cei-ce-nu-trebuie-numiţi?

– Depinde cît sînt de mari, a zis el în mod oarecum îngrijorător („Alelei, muică, da’ ce macio eşti” m-am gîndit eu, dar n-am zis nimic, c-aşa-s eu, politicoasă, plus că nu se făcea să-l jignesc înainte să facă treaba).

 

I l-am arătat de departe cu degetul, s-a chiorît un pic pînă l-a văzut (nu că era chiar aşa de mic, dar culoarea partiţiei nu oferea contrast bun) şi i-am înmînat un şerveţel pe post de arma crimei. Şi el! el! a început să alerge monstrul pe partiţie.

-Vezi că trebuie să-l omori, nu să-l antrenezi, zic eu cu un bun simţ ieşit din comun. 

– Dar, săracul e aşa mic, cum să-l omor?! O să-l redau naturii sau ceva.

(-Eşti nebun? Dacă-i mare ţi-i frică, dacă-i mic ţi-i milă?! Păi hotără-te! {copii, noi spunem hotărăşte-te pînă terminăm liceul. Plus ţi-e} şi repede, pînă nu te omor eu pe tine)

– Nu mă-ntere. Omoară-l!

 

Mda, deci l-a fugărit pînă a dispărut din raza vizuală după care m-a lăsat pe mine să trăiesc cu angoasa, că doară clar nu se evaporase şi era undeva pe aproape. După cîteva minute sau secunde seculare (cine mai ştie, au fost nişte vremuri foarte negre) a reapărut pe partiţie. De data asta am schimbat strategia şi m-am dus la alt departament. Unde era un singur person care nu participa la o şedinţă telefonică (ce-au ăştia, frate? Încep să mă simt exclusă. Nu că mi-aş mai dori încă o şedinţă, dar totuşi, de ce toată lumea şi eu nu?! Oricum, n-am întrebat ce şi cum să nu mă trezesc că mă invită şi pe mine) aşa că l-am luat prin învăluire, că deja aveam experienţă.

-Ţi-e frică de cei-ce-nu-trebuie-numiţi? Şi ai scrupule morale cînd vine vorba de anihilarea lor?

 

 

A zis că nu şi am purces la drum spre partiţia mea. Unde el a luat şerveţelul şi a-nceput să fugărească bestia.

!#¤¤%¤#&&¤%/&%()()=)(?!!!!!!!!!

 

A dat Domnul şi a ajuns cel-al-cărui-nume-nu-poate-fi-rostit pe jos şi am călcat rapid şi puternic pe el să ştiu c-am terminat cu bîlciul. 

 

După care colegii mei au terminat şedinţa, iar eu am purces să caut o soluţie pentru eventualele reiterări ale situaţiei (că aşa-s eu, deşteaptă plus responsabilă). În acest scop l-am întrebat pe timlidărul meu dacă mă pot baza pe el. Iar el a zis că-n principiu da, că el nu-i superstiţios. ?! Că cică aicilea există superstiţia că poartă ghinion să omori chestii-fără-nume. 

 

Nu l-am crezut. Sunt convinsă că, pus în faţa situaţiei, se va comporta ca un antrenor personal, exact ca ceilalţi doi.

 

În ce ţară trăiesc eu?! Nu pot să aibă şi ei nişte superstiţii mai normale la cap (sau care, în orice caz, să nu se joace cu fobiile oamenilor)?Vai, trebuie să am grijă să nu mai vizitez niciodată băştinaşi că doar nu pot face curat, din superstiţie. Şi nu vreau să risc.

 

Ş-am mai pătimit (aceea a fost aprox prima postare pe care a citit-o cineva pe blogul meu. Sînt nostalgică, se vede că îmbătrînesc).

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Aventura continuă

  1. vera zice:

    Fruktina – daca zicem in limbi straine, nu se pune. Spider?

    Ai o paranteza acolada (={ } ), unde nu intzeleg de loc ce zici. Imi lipsesc referintzele, fii buna si descilceshte-mi ce si cum, merci anticipat.

    • doarleguma zice:

      Nici mie nu mi-e chiar aşa de frică în limbi străine, dar totuşi prefer să nu-i pomenesc numele dacă nu-i musai. 😀 Mersi c-ai scris în engleză şi nu-n română, că ar fi trebuit să-mi abandonez blogul şi să fug în lume.

      Acolada e cauzată de o boală psihică cu care m-am pricopsit pe vremea cînd am scris o postare cu titlu din Eminescu și-mi tot veneau pe blog căutări de comentarii literare. M-am simțit responsabilă cu educarea tinerei generații că poate de aia pică la bac că scriem noi cum simțim pe blog, în loc să respectăm normele.

      Iar motivul pentru care am pus o acoladă acolo în loc de paranteză dreaptă la început și paranteză rotundă la mijloc (ca la mate) e că-s leneșă și oricum n-am reușit să localizez parantezele pătrate pe tastatura românească.

  2. Monica zice:

    Doamnă, cum adică nu poate fi numit? Vreau să văd articolul de lege! Eu sunt tare, tocmai am aflat o poveste cu un „rat” ucis cu o greblă. Am început să nu mai numesc petele mici vii mișcătoare! Ce ne faci?

    • doarleguma zice:

      Monica, blogul meu, legea mea. 😀 Dacă văd cuvântul în română scris pe aici, eu nu am curajul să intru pe blog.

      Cu reții n-am probleme. E adevărat, n-am nici experiență.

  3. blo zice:

    :)) nici eu nu stiu de ce am asa o fobie de chestii mici, slabanoage si cu mai multe picioare ca mine! dar eu nu stau la discutii, alerg in cautarea primului obiect de incaltaminte care-mi iese in drum, si-i aplic letala! dupa care ma stramb scarbita, pentru ca tot eu trebuie sa inlatur urmele crimei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s