Hărnicie, numele tău este doarlegumă!

Azi n-a prea mers rețeaua la lucru, că de ce ar merge. N-am reușit să deschid fișierele de care aveam nevoie, dar nu-i bai, mîine va fi o zi palpitantă în care voi recupera și munca de azi. Dacă tot n-a mers rețeau și internetul a fost lent, am făcut lista de cumpărături să nu ajung iar la alimentară și să n-am habar ce-mi trebuie. Și, cum îmi trebuiau doar două lucruri de la alimentară, am pus pe listă și chestiile care-mi trebuiau de la diem ca să fie mai lungă și să par mai importantă. Și, bineînțeles, am pus doar chestii de care am nevoie, așa că s-a nimerit să fie o înșiruire de produse de curățat (pînă și oțetul de la alimentară). Și! am cumpărat numai chestiile de pe listă. Plus ceva soluție de dezinfectat că am observat că există. Ar fi fost de folos să observ chestia asta cînd m-am mutat aici și am frecat de mi-au sărit ochii și dup-aia m-am rugat să fie destul de curat, dar, na, cît trăiesc tot învăț. Bine, am folosit și atunci ceva care dezinfecta, dar nu era dezinfectant pur, ca acesta. Ăsta cică dezinfectează și papucii. Cred c-o să-l folosesc la șlapii de plastic, că la pantofii de piele parcă nu-mi vine, plus că numai eu îi port, oricum, deci sper că nu-s infectați. Dar chiar așa, de ce să-ți dezinfectezi pantofii?

 

Am mai cumpărat și o soluție de desfundat chiuvete, dar va mai dura pînă va veni vremea ei căci nu știu s-o folosesc. Scrie pe ea în germană (dacă reușesc să dezlipesc abțibildul în băștineză) așa că gogăl transleit sau dicționarul mă vor ajuta, sper, să rezolv misterul. Adică bănuiesc că trebuie s-o torn în chiuvetă, dar dup-aia ce?

 

Vreau doar să mă laud că n-am cumpărat nimic în plus, nici geluri de duș sau creme hidratante (cum ar putea crede răuvoitorii), nici lacuri de unghii sau alte chestii pe care să nu le folosesc niciodată.

 

Hm, zic s-o lăsăm baltă cu titlul, că nu-i ca și cum aș fi aspirat. Mi-am tăiat unghiile, e și asta o formă de hărnicie, nu? Și eveniment epocal, cred că mă traumatizează așa de tare că scriu de fiecare dată pe blog.

 

Poate o să aspir joi. Vom vedea.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Hărnicie, numele tău este doarlegumă!

  1. Monica zice:

    Bravo, n-ai pierdut timpul citind! 😀
    Deci aia pentru chiuvete e așa: nu știu cât de mare e cutia dar jumătate din conținutul celei pe care o luam eu în București o pui în chiuvetă, aștepți o jumătate de oră după care dai drumul la apă fierbinte și lași să curgă mult (pe mine mă durea inima să permit apei Sâmbetei să crească, dar 2-3 minute tot curgea. )
    Ai luat Lysol? aia care promite, ca toate produsele similare, că elimina 99,99 sută din microbi? Eu vreau lista cu 0,01 rămași!
    Noroc că ai scris cu tăiatul unghiilor: eu le tăiasem de dimineață și uitasem de unghia degetului mic de la mâna stângă netăiată. 2 mm în plus, dar m-a obsedat o bună parte din zi. După care am uitat. Mă duc până la baie, escuzați!

    • doarleguma zice:

      Mersi, Monica! Vom vedea cît de fierbinte poate produce boilerul meu.

      Am luat denk mit, dar e tot cu 99,99. O să-i număr înainte şi după!

      Doi mm? Aşa des îţi tai unghiile? Ce fain!

      • Monica zice:

        Stai puțin: soluția pt chiuvete e lichidă sau praf? Dacă e praf torni lichid fierbinte din prima, cam un litru, aștepți o jumătate de oră,după care dai drumul la apa să curgă cât te lasă inima

  2. nu mai bine de mine? nu merg prizele in juma de casa, deci am scapat de mustrarile de constiinta, acum am o justificare!

  3. vio zice:

    depresie, numele tău este vio!
    deşi cît pe ce era să fie hărnicie, dar am nişte prosoape spălate ieri care urmează a fi înşiruite chiar acum. 🙂 uel, in ă minit!!!
    deeeci: de vineri avem doo musafire. cum îmi propun mereu la asfel de evenimente, aş dori să fac ordine şi curat. care nu e tot aia. acum!!! am început cu nişte ordine. pentru că deja pe la noi s-au perindat nişte musafiri după sesiune, dar eu doar am luat pe sus într-o cutie uriaşă de la IKEA tot ce adunasem prin sesiune şi am mătrăşit la suptsol, acum am zis ia domle să fac oleacă de ordine la cărţi. pe prinţipu’ că tot ce-am cumpărat în ultimii doi ani (îhî) am tot pus pe unde s-a nimerit. bon, am făcut parţial, că-s multe, da’ acu arată vag mai bine.
    şi mai bun, am numărat pe 7 rafturi cîte cărţi îs şi cîte am citit din ele. număru’ mai mic e ăla citit, avcorsz. iaca rezultatele: 5/21, 6/20, 10-12/15, 4/16, 8/23, 5/17, 4/16.
    acu’ nu po’ să zic dacă astea-s un sfert din cărţile mele sau o optime (şi nu vorbim de dicţionare) sau nu ştiu cît. fincă restu’ încă sînt în organizare şi dehaotizare. şi io-s depresată. bun? 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s