Îmi pierd toate răbdările

Mi-a venit să mă sui pe pereți până am terminat de citit Orășelul lui Heinrich Mann. Vai, ce oameni meschini și limitați și răi! Plus că mai erau și adieri romanticoase pe acolo, ceea ce eu nu suport! Da adevărul că nu-i o carte rea, doar că n-am avut eu răbdare de ea. Data viitoare când vizitez Roma (uișful sinking – că mi-am amintit de reclama aia la limbi străine) trebuie să ajung și la Palestrina.

 

După ce-am izbăvit cu cartea respectivă am zis să prestez o carte cu povestiri. Că povestirile-s mai scurte și deci trebuie mai puțină răbdare. Așa c-am ales din bibliotecă un volum de Katherine Mansfield și m-am apucat să citesc cuvântul înainte sau ceva. Și scria acolo că, la fel ca și Cehov, avea un fler pentru subtilitățile comportamentului uman (și m-am gândit ce faain! că mie-mi place Cehov), dar nu și-a dezvoltat încă talentul ironiei compătimitoare (traduc ca cizma, dar e ochei, promit să nu m-apuc de tradus cărți) care temperează o sensibilitate prea simțitoare (!). No lasă, m-am gândit eu fără ghilimele că n-am chef să tot schimb limba numai pentru ele, că bine-i ș-așa, doară n-o fi de ne-ndurat fără ironie, deși prefer cu, normal.

 

Și-ncep să citesc prima povestire. Care debutează lejer cu trei (3) pagini de descriere. Păi ce facem aici?! Eu m-așteptam ca toată povestirea să fie vreo cinci pagini și-n loc de asta trei sunt folosite doar pentru a mă plictisi cu plaja și turma de oi de pe ea?! Și când începe să se-ntâmple ceva – acuma nu că m-aștept să se-ntâmple multe, dar niște interacțiuni între oameni, niște descrieri de oameni (în sensul de ființe sociale, nu biologice), ceva?! M-am uitat cu hotărâre la cuprins și a rezultat că prima povestire are 50 de pagini. Dacă jumătate-s cu descrieri din astea declar de pe acum că e bine că femeia a murit înainte s-apuce să mai scrie vreun mobidic (zic asta pentru efectul artistic, nu c-aș fi citit cartea cu balena sau c-aș intenționa vreodată). Așa c-o să sar cu grație peste prima povestire și-o să le citesc pe restul, că alea au dimensiuni umane, am verificat eu. Fiind mai scurte, sper să nu fie loc de descrieri superiritante.

 

Asta-mi amintește de Aventurile lui Pălăriuță de Ion Lilă care cred c-am mai zis că era cartea mea preferată pe la cinci ani. Și-o-nnebuneam pe maică-mea să-mi tot citească și recitească poveștile de acolo, în afară de cea care dădea titlul volumului. C-a declarat maică-mea că era prea lungă. Și am rămas cu asta în cap și cred că n-am citit-o până pe la vreo nouă ani, când și atunci m-am apucat de ea cu groază că vai! ce lungă-i. Nu-i bai că citisem deja măcar un roman (Român Grue Grozovanul a lui Dumitru Almaș – o altă carte megapreferată, dar asta prin clasa a doua) – pe care acum l-aș citi în maximum două ore, cred, dar atunci mi-au trebuit măcar două săptămânim cred, țin minte că de abia așteptam să vin de la școală să citesc un pic. Și apoi, după teme, să mai citesc un pic. Ah, tinerețile!

 

Bineînțeles! am scris postarea asta fiindcă trebuie să compilez niște rapoarte.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

33 de răspunsuri la Îmi pierd toate răbdările

  1. vera zice:

    Mie imi place Katherine Mansfield si am citit niste chestii foarte misto de dinsa. Tre sam amintesc mai exact, asta a fost in cretacic. Mai ai putzintica rabdare, mai da-i o shansa.
    Pot pentru ca sa intreb in ce limba o citesti? ca, in engleza, e speciala, face giumbushlucuri cu cuvintele, aliteratzii si tot felul de fisticarii, foloseshte o limba foarte ‘senzuala’, cu consoane sonore in unele locuri, care dau textului o vibratzie, in fine, da-i a fair chance.

    Lucrezi duminica seara? La rapoarte? Doamna, avetzi toata compasiunea mea, stiu feelingul.

    • doarleguma zice:

      În engleză – eu sunt mai de la țară, mă interesează conținutul, nu arta de dragul artei. Mă disperă pur și simplu începtul de la At the Bay. Sar la următoarele povestiri și, dacă-mi plac (și m-aștept să-mi placă), mă-ntorc și-i mai dau o șansă acesteia. Mersi de recomadare. 🙂

      Eh, fiindc-am fost leneșă în restul uichedului (lung!, cu vineri liberă).

  2. vio zice:

    şi mie mi-a plăcut Mansfield K., mult, am citit-o în adoleşenţă, în româneşte.
    **
    precizesc căci în textu’ de mai sus am citit mobidic cu accent ca-n „placidic” şi mă pregăteam să-mi dau în dexonline să văd ce înseamnă. şi apoi am citit balerina în loc de balenă. am îmbătrînit, clar.

    • doarleguma zice:

      Nu știu dacă e chestie de bătrânețe – că atunci eu sunt bătrână din gimnaziu când citeam platin în loc de paltin și Guamantela în loc de Guatemala (profa de geogra a zis că-i place mai mult varianta mea).
      La mobidic e vina mea că trebuia să scriu cu două cuvinte, dar sunt așa de scurte că mi-am zis: da’ ce-i
      aici, chineză?! ș-am scris cu unul.

  3. vera zice:

    Legu, nu prea ai starea buna pentr KM. Daca prin contzinut intzelegi ‘povestea’, nu e punctul ei forte, la ea flavourul conteaza. Atmosfera. Starea pe care tzi-o transmite…
    Mie mi-a placut mult.
    Uite, si lui vio.

    • doarleguma zice:

      Prin conținut nu înțeleg neapărat povestea, că nici Cehov nu povestea cine știe ce evenimente. Dar o povestire trebuie să fie cu oameni, zic eu, nu cu descrieri kilometrice.

      Descrierile ar trebui interzise prin lege (și Rushdie m-a dezgustat tot cu din astea din prima pagină. Decât că la el se vedea munca și că-și zicea „băi frate ce scriitor meseriaș îs eu, ui’ la mine ce cuvinte șmechere știu”. Pe când la KM nu curge căznit).

      Atmosferă se poate crea și cu jumătate de pagină de descriere. Și apoi trecem la ale noastre – ce gândesc oamenii, ce atitudini au, din astea.

      În mod evident eu nu-s o persoană lirică. 🙂

      • Monica zice:

        Dar de ce e cu trebuie vizita la Palestrina? Să citesc și eu Orășelul, până nu te suspectez că vrei să te răzbuni pe locuitori. Despre KM: mi-am luat o carte de povestiri de-ale ei acum doi ani, înainte să plec din Mexic, oare unde o fi?

        • doarleguma zice:

          Să văd și eu ce l-a inspirat pe HM. 🙂 Măcar locurile, că oamenii s-or mai fi schimbat un pic (la suprafață, nu-n natura profundă, dar aia-i la fel oriunde – nu-mi crează pretexte să mă-ntorc la Roma 😀 ).

  4. eu ma lupt acum cu o carte de Alice Munro. dom’le, o fi ea cea mai cea din canonul canadian, dar ma enerveaza cu spume. desi, recunosc, uneori le intoarce din condei in asa fel incat ma face sa inteleg de ce fara ea literatura canadiana nu exista. insaaaaaaaaaaa, sunt alti canadieni care scriu mult mai fain si totusi nu-s asa faimosi. pai sa nu exclami plin de naduf ca nu exista dreptate in lumea literara?!

    • anne zice:

      hm, ce sa zic – mie-mi place ff mult A. Munro. Ce citesti acum de ea? Ca si la ea unele volume sunt mai reusite, altele mai putin
      De pilda „too much happiness” mi s-a parut muult mai misto decat „tricks”

      • lives of girls and women, cu care mi-am ramas datoare de un milion de ani, fara sa inteleg de ce am tot amanat-o. poate pentru ca ea, ca scriitoare, mi se pare ca imi ofera o viziune depresiva si fara speranta asupra vietii? fara luminita mult asteptata de la capatul tunelului scriiturii? desigur, zic asta profund subiectiv de sub palaria cititorului de placere, nu de sub cea a criticului literar.

        • anne zice:

          „depresiva si fara speranta” it’s hard :)! mie mi se pare f. realista :).
          plus ca sunt cateodata (ca exceptie) si unele povestiri cu final bun.
          lumea lui margaret atwood mi se pare (dintre scriitoarele canadiene) si mai intunecata si spooky decat a. munro.

          • doarleguma zice:

            Nici nu mai mărturisesc că eu n-am citit Atwood și nici Munro că-mi pierd aura intelectuală. Dar Atwood intenționam, pe cuvânt! Deci ziceți că și Munro ar fi cazul.

            ________________________________

          • corect! pai na, atwood a traumatizat o natie intreaga cu survival 😆 . in schimb imi place mai mult cealalta margareta din triptic, laurence.

            • mno, iar am apasat send prea repede. asa ca voi fi scurta: Legu, sugerez intai Munro, pe urma Atwood, daca te tine, zau, n-are rost sa te deprimi acuma :D. dar totusi, eu, cu dintele meu impotriva canonului canadian (ha! stiu niste persoane care acum ar fi in stare sa dea in epilepsie daca ar citi ce scriu), recomand mai degraba noua generatie care vine, vine, calca totul in picioare, iuhuuuuuu! Miriam Toews e o reprezentanta, si A Complicated Kindness a fost grozava, desi nu foarte vesela, si nici cu hapi end (o sa ajunga lumea sa creaza ca sunt din aia care cauta hepiendul cu lumanarea, dar nu e neaparat asa, uf, ca sa va fac sa intelegeti mi-ar trebui totusi 20 de minute, o sala de conferinte si un proiector ca sa va arat un ppt ceva 😆 )

              • doarleguma zice:

                Ioi, am acknowledge-uit în sfârșit existența bookdepository-ului și presimt un dezastru. Vai, Hapsi, dacă mă slobod n-o să-mi mai permit să vin la Viena și nici măcar să mă duc la Barcelona – și mi-am luat biletele de avion.

                De ce am acknowledge-uit în sfârșit existența bookdepository-ului? De ce?

  5. vera zice:

    Fructella – sint foarte impresionata ce blog intelectual ai, uite si tu cita lume vine aici si discuta despre literatura. Ptiu, ptiu, sa nu ne fie de deochi (pt. Monica).

    Io acu nu citesc literatura, ci am inceput o caramidoaie de carte, mare si grea, cu veatza unei tipe care imi place mult: Helen Mirren (născută Yelena Vasiliyevna Mironova).

    • doarleguma zice:

      Da, Vera, necst trebuie să scriu despre ce rochiță mi-am cumpărat, ca să mai echilibrez situația. 🙂   Helen Mirren e faină. Să ne zici și nouă ce viață a avut până acum.

      ________________________________

    • Monica zice:

      Vai, cu ce traume am rămas după ce tanti Melinda de la Luxor mă scuipa admirativ și fără de stropi! pu pu pu (cu umlaut) făcea ea și mie-mi dădeau lacrimile!
      Eu citesc cu niște „eco-refugiați” precum vedeți: cu ochii pe bloguri, rețele sociale și alți factori care stimulează lecturile serioase. Dar și când s-o termina pauza de masă…
      MI-am luat (acu vreo trei săptămâni) o rochie chemisier albă cu buline imense albastre! Numai bună pe caniculă! Bumbac și cu jupon din bumbac. De ce GAP poate și Zara nu?

      • eu mi-am luat de la 13 lei care acum costa 15 o rochita de bumbac splendida! cu niste colori colosale, culmea ca am si oja si sandale sa se potriveasca. dar nu, nu este in culoarea chilotilor alora, uf.

        • (i se mai pare si altcuiva dintre suratele expate ca Romania, dupa o vreme de absenta, e un fel de eldorado al shopingului?!)

          • Monica zice:

            Eu încă de când lucram în București consideram drumul la Tg Mureș prilej de mari cumpărături la Marta, fostă croitoreasă la Casa Modei care și-a deschis un mic atelier cu haine din materiale interesante (bate drumul în Italia după ele) și la prețuri loco.

  6. vera zice:

    Monica – Da de ce te admira Melinda de la Luxor pu pu?

    Bumbac, chemisier, alba cu buline? De vis. Jubonu vine cu rochia, sau ie rochia subtzire si tu o portzi cu chupon (pronuntzie germanica), ca nu ie frumos sa se vaza anderueru?

    • Monica zice:

      Probabil pentru că eram mică și buclată (caz unic în Tg Mureș? Nu) și ea nu avea copii. Juponul e al rochiei și nu e pentru transparență ci pentru a-i oferi rochiei ținută.

  7. vera zice:

    Vienella – io nu-mi iau haine din Romania si imi iau foarte putzine haine din Europa, in general. Asa ca nu as sti sa spun. cu eldorado aceasta, cine-o fi ea.
    Dacatz plac ocaziunile si marile sales, America e pentru tine, fata surata expata.

  8. unde e comentariul meu?! grrrrrrrrr! ziceam ca in America ajung mai rarut eu, iar Canada nu e shopingfrendli. plus, ma enerveaza sistemul de marimi pe care il au.

  9. anne zice:

    si ptr mine Ro e un adevarat Eldorado al cumparaturilor. Chiar si prin 2008-2009 cand crescusera preturile, dar chiar si-atunci gaseam (lucruri care mi se pareau) chilipiruri. Sau mai precis lucruri misto, care pe de-asupra nu te usca de bani.
    Inca nu-mi dau seama daca intr-adevar sunt acolo mai multe haine/pantofi/accesorii deosebite si la preturi acceptabile, sau daca le gasesc eu ptr. ca acolo sunt mai relaxata si am mai mult timp de batut magazinele… probabil o combinatie de ambele

    • ah, cel putin pentru pantofii produsi in Ro si tot as veni pana in tara! din pacate acum nu mai gasesc nici sa dau cu tunul firma care a produs cei mai comozi pantofi eleganti pe care i-am avut vreodata. si-s tare tristuta din cauza asta, desigur 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s