Nu ştiu cum pot să am o viaţă aşa de interesantă

Că nici n-am ce scrie, viaţa mea interioară s-a epuizat.

 

Aşa că aceasta va fi o postare glamour. Că am fost azi la DM. Nu mai ştiam ce trebuie să cumpăr, ştiam doar că trebuie să cumpăr ceva şi-am luat toate rafturile la rând. În primul rând m-am oprit cu ochii-n muesli. Scump, frate! O fi bio, dar totuşi e vreo diferenţă? Plus că dacă-i cu fructe uscate şi zaharate care-i faza?, că zahărul nu-i sănătos. Mă rog, ideea e c-am reuşit să mă smulg cu greu de acolo fără să cumpăr nimic (victorie! din prost noroc, că înainte de aia am fost la supermarchet ş-am uitat să iau lapte. Sunt foarte mândră de mine, am luat mango şi mere şi n-am luat cioco şi cipsuri, vă daţi seama cât ar trebui să fiu de slabă mâine dimineaţă. Sper să repet performanţa şi cu alte ocazii). 

 

Aprox 32 de euri am lăsat acolo (la DM, nu la SM). 32 de euri!, eu care eram aşa de mândră de mine că n-am cheltuit cu nemiluita anul ăsta şi poate o să am bani să mă duc în toate uichedurile lungi vag plănuite (deocamdată am patru, ba poate chiar cinci şi toate înainte de venirea toamnei – bine, s-ar putea spune că sunt foarte vag plănuite, deci s-ar putea să nu se materializeze, dar dacă eu vreau să sper, ce treabă aveţi voi?!) + vacanţa de Paşte. Şi ar mai trebui să merg o dată acasă în august să mănânc lubeniţă şi roşii şi alte chestii.

 

Eniuei, n-am fost chiar aşa de naşpa cum pretind eu aici – e o licenţă poetică. N-am mai fost demult la DM şi de unele din chestiile pe care le-am cumpărat chiar aveam nevoie. Mă întreb dacă am cumpărat şi chestiile pentru care am intrat. Mi-am luat o grămadă de refill-uri pe principiul „mai bine să prisosească decât să lipsească! şi acum, uitându-mă în jur, aş zice că prisoseşte bine de tot deci probabil n-am luat ce trebuia. 

 

Oh well. Am luat în schimb chestii la care nici cu gândul n-ai gândi:

  • un şampon uscat să nu mor proastă. Sper să nu-mi fie aşa de comfortabil încât să ajung o îngălată care nu se spală in veci. Dar nu cred că din ce-am citit (pe altele mai scumpe, nu pe ăsta pe care l-am luat eu că are abţibild cu limbi necunoscute peste germană – pe care oricum n-o înţeleg, deci puteau să nici n-o acopere) prelungeşte termenul de spălare numai cu o zi. Monica ar trebui să fie mulţumită c-am intrat şi eu în rândul lumii.
  • o perie de păr. Maică-mea ar fi supermândră, să vedem dacă o s-o şi folosesc.
  • un săpun de rufe. C-am observat azi pentru prima oară în viaţă (într-un magazin în Europa, nu aşa în general, că avea şi maică-mea săpun de rufe când eram tânără, ba ştia şi face!, dar alea nu erau de la magazin) că există. Sper c-am să-l şi folosesc. Oricum, am simţit un imbold puternic să-l cumpăr, deci probabil am avut o intuiţie că voi avea nevoie de el în viitorul incert.

 

Miki, asta de la tine mi se trage că tot citesc chestii din blogroll-ul tău (mersi, de acolo am aflat de şamponul ăsta uscat ieftinuţ să nu experimentez pe bani mulţi. Ca să nu mai vorbim de dragostea mea, gelurile de duş cu albine despre care am scris cândva luna asta că am aflat şi eu în sfârşit!).

 

A, şi era să uit! să mă laud că n-am cumpărat de la reduceri aşa:

  • un luciu de buze de care n-am nevoie, să se alăture milioanelor de luciuri de buze pe care le am deja (vre 4. Bucăţi, nu milioane, deci e o hiperbolă, da?!). Că tot nu m-am machiat nici nu mai ştiu de când aşa că n-ar fi cazul să adaug la colecţie. Machiat înseamnă rimel + luciu de buze, să nu ne imaginăm sefeuri.
  • nişte geluri de duş cu numai două euri, deci de ce nu?! Pentru că n-am nevoie – slavă Domnului că mi-a adus aminte de cele patru cu albine pe care o să le iau în mai.

 

În încheiere vreau să spun că sunt deprimată şi mă simt foarte ineficientă că nici nu mai ţin minte de când n-am mai terminat un strugurel (că numa’ de astea folosesc – în afară de Nivea clasică – aşa că numai de astea am şanse să termin). Dar e foarte greu când foloseşti câte trei deodată – nu se termină nici unul. Nu ştiu de ce le fac aşa de mari, producătorii nu se gândesc că ne distrug încrederea în sine?!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

50 de răspunsuri la Nu ştiu cum pot să am o viaţă aşa de interesantă

  1. vio zice:

    deci io me-an loa de la DM strugurelu de la alverde cu mandarine şi vanilie parcă şi e f muale şi crecă-l tern.
    da’ de obicei metoda mea de a termina un strugurel este a-l scăpa pe jos pe stradă, mai ales dacă-i nou. uneor dacă chiar e nou mă zgîrcesc şi vin acas şi tai o bucată bună cu cuţitu din el, dacă mi se pare mie oke. der, ai sed it!

    • doarleguma zice:

      Şi eu aş face la fel. 🙂

      Hm, eu nu prea mă struguresc pe stradă. Deci asta e metoda!

    • miki zice:

      Io am strugurele de la Balea luate as’vara de la un DM, ca la Iasi nu este magazin d’ăsta. Pierderea lor! Deci si io ma struguresc des, da’ eu le mai si termin, deci iar, DM au numai de pierdut ca n-au store la Iasi!
      Vio, ce tragedie, fată! cum sa uiti manusile acasa? Si n-ai avut de unde sa-ti iei niste gioarse eftine ca sa eviti dezastrul? Da-te cu vaselina de la DM si-ti trece glass-papiru’ de pe mânuţe 😀

      • doarleguma zice:

        Lasă c-or deschide și-n Iași. Eu prima dată am observat existența DM-ului când umblam prin Belgrad, apropo de nimic. 😀

        ________________________________

  2. vio zice:

    prima prima! :)))

    ce ruşine am păţiiiit din partea lu ordpreeeesss vaaaaaai

    You are posting comments too quickly. Slow down.

  3. vio zice:

    ezact. ai ripit: blog-spot-blog-spot!! 😀

  4. povestivieneze zice:

    anti maini scoarte merge orice ulei: migdale, ricin, masline. eu acum scriu cu sosete in maini 😀 ezact din aceste cauze.
    sampon uscat poate e bun cand mergi in fo expeditie ceva, altfel, mie imi place sa fac dush. ma rog, ca si trebuie sa fac dush dupa cat transpir la sport!
    io tocmai mi-am luat un rimel de la DM si inca un ruj. ambele de la essence, rimelul e fix asa cum credeam, nu face cine stie ce gene colosale dar rujul este za best ever, e ca un strugurel aproape, dar si coloreaza. me likey! creca mai voiam sa zic ceva dar ma duc sa citesc la literatura mea canadiana, mi-am adus niste carti absolut geniale! ma rog, puteam sa le iau mai ieftin de pe amazon, dar nu mai erau direct d-acolo, ntzelegeti? ah, da, si rimel nu aveam nevoie, mai aveam alte doua, plus ca strugurele am cate cel putin doo in fiecare geanta, cand imi trebuie nu le gasesc 😀

    • doarleguma zice:

      Am luat şamponul uscat numai ca să văd cum vine chestia, nu intenţionez cu adevărat să-l folosesc în loc de duş. Oricum, nu-mi imaginez cum ar fi – dacă nu dai cu apă nu te poţi curăţa, nu?

      Şi dacă nu le luai de acolo nici nu le cărai pe avion. 😀

  5. Monica zice:

    Eu vă invidiez că aveți DM în orașele voastre. Primiți aici imprturia invidiei mele! Na! Dar și când merg eu la Tîrgu Mureș…

    • doarleguma zice:

      Dar Miki n-are. 😦

      Tocmai am gugălit și în Târgu Mureș sunt două. Miki, nu te lăsa, fă un marș de protest. În Iați de ce n-au deschis încă?!

      • miki zice:

        Vai, nu-mi adu aminte! Le-am scris mai acu vreun an jumate si mi-a raspuns o duduie de la ei ca nu au in gand expansiune la Iasi. Am scris un articol pe blog fix despre asta si, dupa vreo cateva saptamani am primit un email de la avocata lor cum ca a citit „cu stupoare raspunsul colegei lor pe blogul meu”, unde n-aveam voie sa-l public (desi era raspuns din partea firmei catre mine!) si alte bla, bla-uri d’astea si sa sterg articolul ca ma da in judecata. Nu mi-am pus mintea cu [puneti voi un epitet] (Marka Bloju-Varsan pe numele ei) si de nervi am sters ca m-am gandit ca le fac reclama gratuit. Dupa aia mi-a parut rau ca n-am publicat si amenintarea asteia, dar deja nu mai avea rost. Habar n-am daca mai lucreaza la ei, dar prin e-mailul ala a adus clar un deserviciu firmei.

        • doarleguma zice:

          Păi mai scrie unul. Poate se rușinează și deschid magazin. 🙂

          Am impresia că avocații ăștia sunt așa, la oha, și nu prea au idee de legi. Ca portarii care nu te lasă să faci poză clădirii lor. 😀

        • Monica zice:

          Nu pricep amenințarea: ei ar fi vrut să întrețină speranța că într-o zi fără de ninsoare vor deschide și la Iași? Madam B-V, sunteți un geniu! Da, dați-mă și pe mine în judecată! Ups, pe ce temei?

          • miki zice:

            Monica, ca tot vorbeam de ea, am recitit amenintarea (ca o mai am in inbox). Stiu pe cineva mai slobod la gura care ar defini-o pe susnumita drept „proastă cu spume” pentru ca spune vorbe mari precum „profesionalism” in contextul in care se răţoia la un blogger cu blog găzduit pe blogspot. Mai mult, nu tine seama de faptul ca eu am intrebat foarte clar daca si cand se deschide magazin la Iasi si cealalta imi raspunsese ca nu au in vedere lucrul asta in viitorul apropiat, iar M B-V tocmai asta-mi reproseaza, ca n-am pus intrebari concrete la care sa primesc raspunsuri clare. Era un haloimăs în minţişoara ei

            • povestivieneze zice:

              nu-si batutse barbatul acasa de mult, si s-a gandit sa te sperie pe tine 😀

              • povestivieneze zice:

                in plus, orice articol care contine formulari gen „eu cred”, „parerea mea este”, „personal consider ca” nu poate fi subiectul unui proces pentru ca, nu-i asa, sunt libera sa cred ce si in ce vreau, si in Gizas si in Mos Craciun si in Budhabar si in faptul ca DM are angajati nepregatiti profesional in cazul de fata. asta e ceva ce cred eu, nu ma poate obliga nimeni sa cred altfel si nici nu ma poate da in judecata pentru o parere personala. ca o dam in persecutie religioasa pe urma 😀

            • doarleguma zice:

              Vai, ce urăsc profesionalismul! Da’, chiar, despre asta n-am scris.

              ________________________________

        • povestivieneze zice:

          ce drac de nume e asta? e pe bune sau era la oha?!

    • povestivieneze zice:

      adica la talieni nu e DM?!

  6. Monica zice:

    imprturia vrea să fie mărturie. așa de invidioasă eram că nu vedeam ce scriu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s