Cât sufăr eu pentru idealuri!

În cazul acesta fiind idealul de a ajunge la 100 de postări până în 15 martie inclusiv. Dup-aia pot să nici nu mai scriu nimic trei luni!

Dar adevărul e că e greu să scrii când eşti groaznic de depresat pe bază de lipsă de turisteală. Păi unde să te turistezi la 3 grade celsius?! Că săptămâna asta or fi temperaturi mai umane, dar săptămâna viitoare vine iar frigul. Nu există o lege care spune că nu-i voie să mai fie mai puţin de 5 grade după 10 martie? Sunt sigură că trebuie să existe o reglementare UE pe tema asta.

Şi-n plus, povestivieneze s-a turistat nu demult şi acum nici nu scrie nimic, iar Vio se turistează pentru două săptămâni! Două săptămâni! Şi eu nici o zi. Of, ce greu mi-e! Şi ultima oară când m-am turistat eu a fost doar o săptămână, nu două ceea ce mi se pare nedrept.

Acuma i-adevărat că nu-i frumos să fii invidios, dar fac şi eu ce pot. Şi-am citit azi o postare despre o bunică foarte culă care-i zicea nepoatei aferente că atunci când se simte neatrăgătoare dimineaţa să-şi pună pe ea o fustă până la genunchi şi pantofi cu toc. Şi m-am gândit iniţial: asta e soluţia! Dar eu n-am fuste, deci ar trebui să-mi cumpăr şi cumpăratul costă bani şi dacă dau bani pe fuste nu mai am bani de turisteală deci iar ajungem la depresie. Şi cu pantofii cu toc ce fac- mă duc pe deal în sus la metrou / tramvai sau pe deal în jos la autobuz? Că locuiesc la mijlocul dealului. Şi dup-aia mi se strică pantofii şi trebuie să-i duc la cizmar.

De abia aştept să înceapă târgurile de Paşte să mă duc să mă binoculez la tarabe! De asemenea, ce bine că-s în ţară catolică! – pot să cumpăr dulciurile de Paşte la reducere. De fapt asta nu-i chiar bine că ş-aşa-s grasă.

 

LE: Sufletul meu meschin ar trebui să se bucure că Monica nu e în vacanţă şi că are parte de cer gri, dar nu se. Faptul că Monica nu e în vacanţă şi n-are cer senin nu-mi îmbunătăţeşte cu nimic starea turistică. Sau mai degrabă neturistică. Foarte neturistică.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Cât sufăr eu pentru idealuri!

  1. Monica zice:

    Faci foarte bine ca nu te bucuri: aici ploua caini si pisici e un frig reumatic si tot felul de oameni umbla raciti si cu microbii dupa ei. Am noi temeri.
    Nu, nu scrie daca dupa aia te opresti!!!!!

  2. Monica zice:

    vai de capul meu, alte două persoane din anturajul mult lărgit (deja mi-s anturaj și ăia de la serviciu și invitații la conferințele pe care le organizăm, ce prietenoasă sunt!) au căzut pradă gripei. Am iimpresia că aici virușii zboară liniștiți pentru că nu vine îngheț, ca la țărișoara noastră, să distrugă asemenea viețuitoare!

    • doarleguma zice:

      Lasă c-aici vine îngheţ săptămâna viitoare să ne săturăm. Plus că ue am reuşit să culeg viruşi şi când era frig, deci nu contează temperatura, ci carma.

      PS: Vezi că Voi se plângea de răceală săptămâna trecută, cred, deci poate-i de la ea. Că tot m-a acuzat că i-am dat răceala mea (când am zburat deasupra Doicilandului probabil). Deci Franţa e de vină, nu temperatura. 😀

  3. Monica zice:

    eu am hotărât să le spun drept în față ălora care umblă cu virușii după ei că sunt inconștienți (ca să-i pun pe ei pe locul întâi) și apoi ticăloși *(deși dacă deschid gura să-i cert intră microbul)

  4. vio zice:

    Te rog frumos sats faci blog pe blogspot caci an perdu un coment precios scris dube ceololar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s