Baba mea

Ziua de azi n-a fost foarte inspirată. Cum mi-e dor rău de turistat am zis să prestez p-aci prin sat (că mai sunt o grămadă de locuri pe care nu le ştiu sau prin care nu reuşesc nicicum să mă orientez). Că e frig şi n-am chef să turistez pe bune că mă simt ca fetiţa cu chibriturile dacă mă duc în alt oraş şi umblu prin frig ca să-l văd. Măcar aici pot lua tramvaiul sau ceva să mă întorc rapid acasă la căldurică.

 

M-a traumatizat ziua de turisteală din decembrie, cred. E adevărat că atunci mi-a fost frig în mod obiectiv doar vreun sfert de oră când m-am dat jos din tren, dar în amintirea mea toată ziua mi-a fost frig. Şi acum mi-e şi frică să port geaca pe care am purtat-o atunci că numai când mă gândesc mă apucă reumatismele. 

 

Bun. Şi am început cursul de orientare turistică într-un loc în care m-am făcut de râs de multiple ori în faţa a multipli oaspeţi. Că întotdeauna, dar întotdeauna, o luam în direcţia opusă centrului – deşi, bineînţeles, voiam să ajung în centru, nu pe câmpii. De data asta am făcut un efort conştient şi am apucat-o în direcţia opusă celeia de care mă simţeam atrasă. Şi am ajuns în centru! A fost un miracol.

 

Apoi am luat metroul spre o staţie pe care am vrut să o vizitez toată viaţa mea (licenţă poetică, adică aproape trei ani) şi la care n-am ajuns până azi. A fost glorios! Aproape. Cred că am descoperit drumul spre statuia de pe deal, dar nu sunt sigură, că se-ntuneca şi n-am mers până la capăt să nu mă prindă noaptea prin pustietăţi (din motive de fetiţă cu chibriturile, nu c-ar fi lupi pe-aici). Cred că mâine mă întorc acolo şi încerc să ajung la statuie. Poate cu ocazia asta aflu şi cine e pe cal.

 

Ziua, după ce că n-a strălucit, a eşuat în mod lamentabil în ciocolată + Haribo (de data asta fără cercetarea ştiinţifică aferentă c-am stabilit că nu-s serioşi). Eh, asta a fost o postare scrisă în vederea ţelului meu de 100, sorry ppl, sunt o neserioasă.

 

Ah, şi era să uit să spun: poate totuşi există şi oameni mai negativişti decât mine (în afară de luzărul din An Idiot Abroad), măcar virtual, că-n realitate nu cred că-i chiar aşa. Am citit acum câteva zile blogul unei irlandeze care predă engleză în Riga (no link, că nu mai ştiu cum o chema. Neesenţial, eniuei). Vai, ce viziune avea asupra Letoniei şi a letonienilor. Sper pentru binele ei că nu-i citesc elevii blogul. Adică, bun, e blog de comedie şi vrei să fii amuzantă, dar nu poţi face asta fără să jigneşti tot poporul şi fiecare lucru despre el?!

 

Şi poate nu-i aşa un lucru rău că le place să umble prin pădure. Ok, e un pic ciudat dacă asta-i tot ce-ţi place, dar măcar ei au păduri. Şi cu ce-i mai rău să mergi la supermarket în rochie de cocktail decât în pijamale (cum zicea ea că se mai vede în Irlanda)?! Eu le admir pe exsovietice că se-ngrijesc (bine, e preferabil să nu frizeze ridicolul în unele situaţii). E mult mai bine decât să te-ntrebi dacă-s femei sau bărbaţi, cum păţeşti în vest.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Baba mea

  1. vio zice:

    deci acest paragraf
    „Bun. Şi am început cursul de orientare turistică într-un loc în care m-am făcut de râs de multiple ori în faţa a multipli oaspeţi. Că întotdeauna, dar întotdeauna, o luam în direcţia opusă centrului – deşi, bineînţeles, voiam să ajung în centru, nu pe câmpii. De data asta am făcut un efort conştient şi am apucat-o în direcţia opusă celeia de care mă simţeam atrasă. Şi am ajuns în centru! A fost un miracol.”
    mi-a amintit de

    🙂

    • doarleguma zice:

      E, nici chiar așa. În general sunt bună la găsit râurile (și orașele au de obicei râuri în mijloc). Dar funcționează mai bine când sunt singură, ce-i drept. De aia îmi place să mă turistez singură.

      • Monica zice:

        In afara de faptul ca te citesc pentru ca ma regasesc in personajul blogului trebuie sa adaug ca de fiecare data ma fac de rusine cand ma intreaba lumea pe unde sa mearga: imi place sa ma pierd singura si ratacirile astea se soldeaza intotdeauna cu mari descoperiri. turistii care vin pt 5 zile nu au timp de asa ceva. pe profa aceea as bate-o. nu se face si basta. Eu, de exemplu, cand nu scriu, inseamna ca m-au enervat localnicii, dar n-o sa las gravat in biți incapacitatea mea de a mă adapta locului și oamenilor.

        • doarleguma zice:

          Şi mie-mi place să mă pierd prin oraş, dar tot când sunt singură. Când sunt cu alţi oameni ar fi bine să mă găsesc în vreo 5 minute că poate ei au doar două zile de văzut oraşul şi n-au timp să mă pierd eu juam de oră. 🙂

          Da, profa aia e enervantă. Dacă n-ai nimic drăguţ de spus despre o ţară (mai ales despre cea în care locuieşti), taci.

  2. vio zice:

    eu m-am rătăcit azi în Frankfurt :-), pentru scurt timp, dar orişicîtuşi! 😀 (într-o zonă în care mai fusesem de 87 de ori :P). habar n-aveam unde e rîul, eram pierdută cu totul 🙂 (fix pe bază de stînga e dreapta şi invers…)

    • doarleguma zice:

      Și eu mă pierd întotdeauna în drum spre castel! O altă oczie să mă fac de râs în fața prietenilor vizitatori. Noroc că ei mă cunosc și știu că sunt perfect capabilă să mă pierd și satul natal.

      ________________________________

  3. povestivieneze zice:

    mah, eu de ex, cand tre sa plimb lume obiectiv prin viena, parca mi se sterge creieru :D. nush de ce. asa, singura, zbarnai, stiu toate cotloanele, o iau dupa nas. cand tre sa zic nume de strazi la neste unii prieteni, zici ca atunci am pus picioru prima oara in oras 😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s