Imersiunea cafchiană în realul cenuşiu + o chestie dezgustătoare pe care nu vreau s-o menţionez în titlu ca să nu dau în hepatită când mă gândesc la blogul propriu (vai ce misterioasă sunt!)

Mă tot gândeam de ceva vreme că ar fi cazul să-mi comand o geantă de laptop nouă înainte să se rupă asta veche. Aşa că azi am băgat o căutare pe intranet să văd şi eu unde comand chestia. Şi uite aşa, cu un singur clic, am păşit în lumea hidoasă a lui Kafka. 

 

Şi aici urma o poliloghie pe care am şters-o despre cât de cu curu’ a fost făcut saitul de comenzi interne, poliloghie care până şi pe mine m-a plictisit, dar pe oameni care nu lucrează pentru FF! Oricum, ideea e c-ar trebui să petrec următoarele trei luni citind toate cele o mie de trainguri despre cum să plasezi o comandă internă şi apoi încă vreo şase luni căutând lincul către dashboardul pentru plasarea ziselor comenzi interne. Că nu ajunge că tre’ să fim contabili şi procuratori şi uatnot – trebuie să şi murim în chinuri pentru asta. Pe altarul FF.

 

Na bun. Şi după lucru m-am dus la supermarchet să cumpăr mâncare alea alea că mâine lucrez de-acasă şi să nu mor de foame sau să slăbesc cumva. Şi printre multe altele am cumpărat încă o dulceaţă de portocale. Dacă nici asta nu funcţionează nu mă mai joc şi nu mai cumpăr nici una până prin vară sau când voi mai avea curajul să ies din ţară şi să sper că nu mă-ntorc cu o răceală. Da’ încă n-am încercat-o că n-am avurt chef să mănânc (că mi-a fost lene să tai pâinea şi să-ntind untul. Foarte bine, ş-aşa nu mi-era foame).

 

Şi m-am dus şi la magazinul rusesc să cumpăr mălai (mămăliga cu brânză şi cu iaurt fiind una dintre puţinele mele culmi culinare) şi am găsit acadele cu Maşa şi ursul! Aviz amatorilor, există! Sunt nişte acadele total nespectaculoase, dar sunt cu Maşa şi ursul, deci trebuiau cumpărate. Am mâncat-o mai întâi pe Maşa că mi-era frică să-l mănânc întâi pe urs că dup-aia rămâneam singură cu Maşa şi dacă se-activa?!

 

Şi am cumpărat şi dulceaţă de prune ceea mi-a declanşat un sentiment puternic de vinovăţie că în tinereţi când făcea mami nici nu clipeam (bine, clipeam că dulceaţa de prune e bună, dar totuşi nu eram entuziasmată maxim după ce se răcea) şi-am mai şi convins-o să nu mai facă fiindcă mierea e mai sănătoasă şi de ce să se muncească atâta şi acum îmi cumpăr de la magazinul rusesc?! Da’ după ce termin cu dulceţile de portocale + asta ultima de prune, gata! trec pe miere că deja mă urăşte pielea-mi mult încercată.

 

Ioi, m-am luat cu Maşa şi Mişa şi era să uit de partea a doua din titlu. Deci la supermarchet am văzut două creaturi cu mullet. De ce? De ce mai există? Ăştia nu-s eliminaţi de selecţia naturală? În viziunea mea există două categorii de oameni care poartă mullet – ţăranii (şi n-o spun în sensul bun de bunicii mei erau ţărani) şi psihopaţii inbred (care-s tot ţărani că dacă locuiau la oraş părinţii lor nu s-ar fi inbreed-uit). Da’ ăştia doi nu erau foarte ţărani deci trebuie să-mi lărgesc viziunea. Şi unul dintre ei avea şi prietenă deci nu discriminez că mă văd nevoită să spun că şi femeile sunt la fel de neeliminate de selecţia naturală. Da’ serios, există femeie normală care nu ar părăsi instant un bărbat care s-ar tunde aşa? Păi freza aia e de cinşpe ori mai rea decât o barbă (şi barba e un motiv foarte bun de părăseală instant!). Cred că revine moda cu mullet. Of, de ce nu s-a terminat lumea în decembrie anul trecut?!

 

Să terminăm totuşi într-o notă pozitivă ca să nu dăm în hepatită. Am terminat cu uitatul la Long Way Round şi-n seara asta o să mântui şi cu Robinson şi o să m-apuc de ciclit. Sper să mă amuze.