Despre prostie. Sau inexistenţa reperelor absolute

Despre prostia restului mapamondului, normal. Şi inexistenţa reperelor mele absolute.

 

Mi-am amintit acum câteva zile un citat aprox din Ionesco (cu o că era după tinereţea românească) care zicea că toţi ne supărăm dacă ne face cineva proşti că ne e frică în adâncul nostru că chiar suntem. Pe principiul it’s funny ‘cause it’s true, dar nu cu funny. N-am cartea aici aşa că nu pot cita exact. Sau poate am pe mail. Am găsit (numa’ vreo juma’ de oră a durat)! Dar începe cu conformism, nu cu prostie: „A-l acuza pe careva de conformism inseamna a-l acuza de lipsa de inteligenta ori personalitate, asta nu se face, e slabiciunea armurii fiecaruia, caci fiecare se intreaba daca nu-i prost si-i e teama ca este”.

 

Bun, şi citeam eu azi un linc de pe blogul lui Madelin (ultimul). Şi zice lincul ăsta că oamenii se nasc proşti, nu devin (ceea ce eu tot nu-s convinsă. Adică dacă răspunzi tuturor deceurilor copilului tău ar trebui să iasă deştept, nu?). Dar oricum, nu asta-i problema mea. Problema mea e: dacă-s şi eu în delta? Şi cred că îs. Tendinţa normală când citeşti de astea e să-ţi zici că proşti sunt toţi ceilalţi, nu tu. Dar atunci de ce-s eu aşa luzără?! Că nu ştiu dacă se poate dovedi ştiinţific că la frumoasa firmă toţi îs proşti delta, numai eu deşteaptă. 

 

Of, de ce sunt proastă?! Eu întotdeauna mi-am dorit să fiu deşteaptă (adică mi-am imaginat că sunt). Şi chestia asta e aşa de relativă că eu cum să ştiu în termeni absoluţi dacă-s proastă sau nu? Că-n funcţie de umoare mi se pare că frizez geniul sau că-s ultima proastă. Există oameni care au certitudini absolute? Dacă da, sunt proşti sau nebuni?

 

Revenind la citatul din Ionesco, eu nu mă simt dacă-s acuzată de prostie că ştiu că aichiuul meu e peste medie (ştiu telepatic, că nu l-am măsurat. Dar am telepatie bună cu mine). Problema e că media este foarte jos şi deci poţi fi prost şi dacă eşti peste ea (iar chestie telepatică – n-am habar care-i media). Plus că toată lumea are momente de prostie şi dacă eu am mai multe şi mai grave decât ar trebui?!

 

Hm, totuşi e o postare despre prostia mea, nu a restului mapamondului. Ăsta e blogul meu şi de aia e despre mine, în caz că par prea narcisistă. 

 

Dar serios, cum faci să ai certitudini? Că nu suntem deştepţi în mod linear şi despre tot şi atunci cum fac eu să fiu sigură că-s mai deşteaptă decât toţi oamenii care mă enervează?

 

Mi-a spus mami că-s deşteaptă. Se pune?

 

Of, precis am uitat să scriu nişte chestii că mi s-au zburătăcit minţile până am căutat citatul.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Despre prostie. Sau inexistenţa reperelor absolute

  1. povestivieneze zice:

    iti spun si io ca esti desteapta. se pune?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s