Să nu devenim prea romantici; aici e vorba despre unele, şi anume unele vinuri. Deşi nici asta nu-i adevărat – e vorba de un singur vin: Chianti. Me no likey Chianti.
Am zis să-i acord o ultimă şansă şi am cumpărat o sticlă din Italia. Ei bine, nu. Nu. E sec şi atât. Nu-i simt personalitatea, nici buchetul. nici nimic. E normal, cum să ai o personalitate când eşti chintesenţa secului?! E gol pe dinăuntru, e pulbere lichidă. Părerea mea.
În schimb: fetească neagră, pinot noir (ce mă-nervează cum îi zice fata aia din Hart of Dixie pinău cu accent pe i. E cu accent pe ău, tu, fată! Ce fel de snoabă eşti tu?! Nu l-ai vizitat pe tată-tău în Oiropa?!), şiraz, cabernet sauvignion! Da’ seci, nu dulci sau demi. Oh, da!
Şi nici nu cred că-s singura care nu vede farmecul Chiantiului. Americanii, de exemplu. Pun pariu că-n forul lor interior nici nu-l pot bea fără cola, dar vai! e aşa cul să-ţi placă Toscana şi să vrei să bei un Chianti pe vârful unui deal uitându-te în zare peste vii şi livezi de măslini. Şi sperând c-o să întâlneşti un italian care arată bine şi vorbeşte cu accent încântător (apropo, ce accent nu chiar aşa de încântător e accentul italian în engleză, ceea ce-mi aminteşte de un italian pe care l-am cunoscut vag în Belgrad şi care nu avea accent groaznic şi tot trebuia să-mi muşc limba să nu-l întreb cum de n-are accent absolut îngrozitor. Dar oricum tot francezii sunt mai răi că măcar italiana e o limbă frumoasă plus că italienii înţeleg faptul că nu toate accentele cad pe aceeaşi silabă). Şi apropo de absolut tot ce-am scris până acum de ce există oameni cărora li se pare că accentul franzuţesc în engleză e încântător? Sunt surzi?
În caz că par incoerentă într-un mod diferit faţă de de obicei menţionez că beau Chianti (în scopuri documentaristice, bineînţeles, doar n-o să-l arunc. E totuşi vin adevărat nu oţet. Iar după experienţele din Franţa de săptămâna asta e chiar un vin grozav). La o adică recomand combinarea lui cu cioco cu lapte şi cu uischi cum presteze eu acum. Of, sunt o grasă.
nush nene Chianti. io-s romanco-austriaca, noi bem de la noi de acasa. asa sunt io, patrioata, daca dau banu’ pe un alcohol, macar sa fie din podgoriile autohtone. am zis!
Și eu am cumpărat numai fiindcă m-am dus în Italia (eu voiam Nero d’Avola, dar n-am găsit pe unde-am umblat așa c-am zis să acord o ultimă șansă Chianti-ului). În rest, când vin din România sunt plină de sticle de fetească neagră. 😀