Ce rost mai are?

De ce să mai lupt pentru a-mi ascunde adevărata natură? De să mă chinui să par amuzantă, inteligentă, necârcotaşă? Consum prea multă energie (bine, nu prea multă, că nu m-am străduit foarte tare să-mi ascund adevărata fire. Dar dacă încercam!). 

 

Aşa că! de acum scriu doar postări acre (în afară de cazul în care, accidental, îmi vine să scriu ceva mai puţin acru. Că nu vreau să ajung să mă stresez acum că, vai, îmi vine să scriu o postare neacră şi nu se păsăreşte cu restul blogului. scriu ce-am chef, ca pân-acum). Cât de acre am chef.

 

Că eu, de fapt, nu seamăn cu măgăruşul din Winnie the Pooh şi nici cu Marvin (după cum am stabilit deja în ultima postare faşonistă). Eu seamăn cu luzărul din An Idiot Abroad sau cum îi spune. Bine, la mine prostia crasă nu se manifestă în turisteală (care-mi place maxim deci cum aş putea fi acră despre?!) ci în viaţa de zi cu zi. De exemplu la lucru: sunt exact ca luzărul ăla – de câte ori de schimbă ceva sau trebuie să fac ceva în plus sau chiar şi numai chestiile normale pe care trebuie să le fac zilnic, mă plâng. Şi comentez: dar de ce trebuie să fac eu astea că doar viaţa e vis al morţii eterne şi lumea e o scenă (pe care jucăm să ne impresionăm managerii şi să scoatem cumva cifre care să dea bine pentru noi, nu trebuie să reflecte realitatea păi de ce să reflecte realitatea ce legătură are realitatea cu noi?!).

 

Of, şi luzărul din An Idiot Abroad e luzăr rău de tot. Adică n-am văzut decât un episod (cel cu transsiberianul) şi ceva (cu Petra – oraşul, nu numele superpopular pe aici), dar aşa rezulta de acolo. Zero geografie, zero istorie, zero gramatică (că tot zicea me în loc de my) şi zero bun simţ. 

 

A, da, şi eu nu înţeleg Mizerabilii. Păi ăla nu-i film, e musical de Broadway în toată regula. Şi atunci de ce participă la festivaluri de filme? Că musicalurile filme sunt ceva de genul celor indiene, cu Fred Astaire, unde oamenii vorbesc normal şi doar din când în când îi apucă să cânte şi să danseze. Păi nu? S-au schimbat lucrurile? 

 

Despre Mizerabilii cartea nici nu mai zic nimic. Din fericire pentru ea am citit-o tare demult şi nu mai ţin minte peste câte pasaje a trebuit să sar fiindcă erau imbecil de romantice şi de inutile (asta ca să nu zic imbecil de cretine că nu cred c-are sens plus că mă repet). Şi care era faza cu Gavroş? Vai ce revoluţionar poţi fi în pubertate! Şi clar ideile tale sunt corecte şi trebuie urmate că doar copiii sunt aşa de puri! Uită-te numai la Micul prinţ! N-o să zic nimic nici de Micul prinţ (da’ frate! ce de clişee!).

 

Sunt o sensibilă şi o francofilă! Pfuai, orice fac tot la Franţa ajung. Şi începusem aşa de bine cu britanicul ăla ţăran (bine, working class)…

 

Hobbitul mi-a plăcut, deci. Că tot fac recenzii de filme (când nu deviez în recenzii de cărţi, dar aici nu e cazul că nu prea are nimic de-a face cartea cu filmul). Dar totuşi, trei părţi?! Eu înţeleg că oamenii vor să facă bani, dar chiar trei părţi?! Pentru cine vrea să vadă Richard Armitage şi n-a văzut încă recomand Nord şi Sud (şi fără barbă!).

 

Şi nu numai c-o să fiu cât de acră vreau dar după cum se vede mai sus o să aberez şi o să deviez cât vreau. Mai ceva ca literatura contemporană de n-o să mă mai înţeleg nici eu. Întoarcerea caravelelor, frate! C-aia m-a marcat pe mine care începea ea o frază cu un personaj pe un continent şi o termina cu alt personaj pe alt continent. Sau aşa mi s-a părut mie care nu poate nimeni să mă contrazică deoarece (nu că, eh?!) nu se înţelege ce-am scris aici. 

 

Nu mai recitesc să corectez dactilografia că nu vreau să mi se-ncâlcească mintea şi mai tare.

 

Punct.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ce rost mai are?

  1. povestivieneze zice:

    deci good morning, Grinch! nu trecuse Craciunul?! auzi, pe wishlistul ala… nu pui si niste zahar :lol:? merge cu lamaie, ia greata, e mai frumoasa dimineata. acestea fiind zise ma duc si eu la lamaile mele, am azi un examen absolut inutil, care ma umple de nervi si ma face sa biiiiiiiiiiiiiiiiip literatura americana de secol 19. ce naiba a fost in capul lor de scriau asa cu picioarele?! grrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr.

    • doarleguma zice:

      Las’ că nici în secolul 20 nu s-a îmbunătățit considerabil. Ca să-mi amintesc de copilărie, zi literatură americană și trage apa.

      Asta-mi amintește de Litera stacojie. Ce oroare!

      Am zahăr acasă, dar eu funcționez cu ciocolată cu lapte. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s