Sunt din ce în ce mai cârcotaşă

Ante Scriptum: Asta-i o postare cam tristă şi pesimistă – poate mai bine rămâne necitită.

Citeam azi o postare pe nu mai ştiu ce blog şi mi-am adus aminte de o altă chestie care mă enervează (pe lângă faptul că am văzut azi la lucru nişte colegi despre care am uitat să scriu în postarea anterioară, dar să trecem peste): oamenii care fac bilanţ de sfârşit de an şi spun că ce an prost a fost. Bine, nu mă enervează efectiv oamenii cu pricina (unii chiar îmi plac), ci situaţia.

Mi se pare aiurea să te uiţi la anul care de abia s-a terminat şi să spui c-a fost foarte prost – asta în condiţiile în care nu ţi s-a întâmplat nimic major de naşpa tot anul. Adică vai! ai fost deprimat fără vreun motiv anume. Ete fâs! Da’ ţi-ar plăcea să afli ce naşpa-i să fii deprimat cu motiv? Bine aici presupun, că n-am fost niciodată deprimată cu motive întemeiate.

Sau ţi-ai pierdut locul de muncă, dar ai găsit altul în mai puţin de o lună? Păi să vezi ce deprimat erai dacă nu-ţi găseai!

Sau ţi-a murit pisicul. Şi asta e naşpa, şi mie-mi plac mâţele, dar era mult mai rău să-ţi moară un membru al familiei (Doamne fereşte), nu-i aşa?!

Nu cred că putem să ne uităm la un an şi să spunem că vai! ce naşpa a fost înainte de a mai lăsa să treacă ceva timp. Poate anii următori sunt mult mai răi şi vor face anul plângerii iniţiale să pară de-a dreptul de basm, nu?

Cred că psihoza asta mi s-a declanşat de la o cunoştinţă (şi aici îmi cer scuze, urmează poveste foarte tristă) care se plângea la un moment de 2010, dacă ţin eu bine minte. Că nu i-a plăcut la lucru, că a fost soţul ei bolnav, că nu mai ştiu ce. Şi în următorii doi ani i s-au întâmplat mult mai nasoale (mai bine nu detaliez, dar nu-i ciudat să cunoşti o femeie tânără care-i văduvă?), dar măcar şi-a găsit un serviciu care-i place. Eh, dacă ştia ea în 2010 cum va fi 2012…

Şi ca să dau un exemplu personal (şi frivol, după paragraful de mai sus) – în 2011 n-am avut  un concediu memorabil. Am avut câteva weekend-uri lungi superdrăguţe, dar în concediu m-am dus acasă aşa că nu se pune. Şi totuşi n-am considerat că a fost un an meganaşpa (doar eu am decis să n-am concediu pe bune) deşi se desfăşura pe fondul vagii depreseli pe care am dobândit-o prin 2009 şi de care n-am reuşit încă să scap.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Sunt din ce în ce mai cârcotaşă

  1. povestivieneze zice:

    de cand cu obiceiul american (cred ca e american) de a face new year resolution, normal ca oamenii au asteptari mult prea mari de la Univers si de la ei insisi. cred ca de-acolo vine. eu anul asta mi-am propus (cred ca e traditie deja 😀 ) sa nu imi propun nimic si sa nu am niciun fel de asteptari. nu de alta, dar oricum prin februarie (probabil deja dupa Sf. Ion, daca ma intrebi) uitam de rezolutii, de betia inceputului de an, etc. asa ca, why bother? un pic de blandete cu noi insine si cei din jur nu strica. o fi cool sa fii deprimat?!

    • doarleguma zice:

      Eu nu am avut niciodată new year resolutions. cred că eram prea bătrână pe când am aflat de ideea asta asta, așa că nu m-am mai obosit. Oricum e stupid. Dacă vrei să schimbi sau să începi ceva orice zi e bună, nu-i musai să fie 1 ianuarie. Și dacă-ți propui să te schimbi cu totul începând dintr-o anumită zi – de unde atâta energie. Trebuie s-o luăm cătinel, zic eu. 🙂

      Cât despre deprimare, mie nu mi se pare culă, prefer fără. Dar poate nu știu eu să savurez deliciile intelectuale ale depreselii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s