Sănătate, că-i mai bună decât toate

Nu e o urare; zic doar așa, ca chestie.

Răcesc. Bine că n-am răcit acum o săptămână, dar tot aș fi preferat să nu răcesc nici acum. De unde știu eu că răcesc… că mă doare gâtul. A început ieri la lucru, așa, mai vag (pfuai, și au tușit ieri după masă sute de mii de persoane pe mine în metrou și mi-i așa de ciudă că deja mă durea gâtul și nu pot da vina pe ei! Dar, serios, era ceva semn from God că tușea toată lumea în jurul meu?!) și azi dimineață m-am trezit cu niște amigdale mari, mari (îmi vine să zic ca niște testicule, dar nu zic, că mi se pare vulgar. Nu chiar ca și cum aș zice c…e, dar aproape. Care c…e nu zic să n-aduc căutări ciudate pe blog. Niște de alea tinere și dodoloațe, nu bătrâne, stafidite și atârnânde, să fie clar. Vai, sunt o finuță!) care eu nu mi-am mai simțit amigdalele până acum niciodată (și am uitat să zic în paranteza anterioară – n-am avut niciodată testicule în gât, deci e o licență poetică, nu știu pe bune dacă e chiar așa senzația).

Maică-mea zice că să iau antibiotice care eu zic că exagereaza. Păi de unde până unde iei anitbiotice numai fiindcă răcești (așa-mi venea să scriu fincă! da’ n-am vrut să dau impresia că nu știu scrie. Ajunge anatomia de mai sus + carele)?! Când stăteam acasă nu era așa darnică cu antibioticele (oare există sinonim pentru ele?). Ca să vezi ce face depărtarea…

Și am scris cu câte paranteze am vrut că-s bolnavă și trebuie să fiu îngăduitoare cu mine, sărăcuța. Și vulgar – care parcă văd c-o să-mi pară rău și-o să șterg, dar va fi prea târziu! Prea târziu. Și toată lumea va ști ce low life sunt eu. Of. sau poate o să mă obișnuiesc. Ca și când m-am obișnuit să zic p..ă (cu patru litere). Și-acu’ zic fără probleme (bine, cu mici probleme, dar foarte mici). Cu cinci litere tot nu pot, numai eventual foarte provocată (dacă trebuie să spun ceva de genul p…ă-i mă-ta. Ceea ce n-a trebuit până acum).

Vai, ce postare îngrozitoare! Să zicem că am febră (dar n-am).

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Sănătate, că-i mai bună decât toate

  1. povestivieneze zice:

    😀 😀 😀 si eu zic mai usor cu patru litere, decat cu cinci. explicatia era intr-un stand-up comedy, daca gasesc iti dau linkul. io am racit fix nainte de Craciun, am continuat cu succes pana in zilele noastre, cand suflu la mootschi de zici ca nu-i adevarat. stii max pack-urile alea cu servetele de la metro? ceva gen patrujdepachete sau p-acolo? unu d-ala am mucit, incredibil! mai voiam sa zic ceva, da’ am uitat, hai ca fug sa caut clipul cu p…a (pricina! :p )

  2. povestivieneze zice:

    in alta ordine de idei, vreau si eu o solutie sa nu imi mai curga nasul, ca o iau razna, nu ma pooooooooooooooooot!

    • doarleguma zice:

      Maică-mea ar recomanda antibioticele, se pare. Sau poate numai la dureri de gât. Aflu eu când începe și nasul.

      Eu recomand șervețele supermoi, dar probabil e prea târziu pentru tine.

      Știi ce-am observat – dacă nu mă trezesc dimineața să merg la lucru nu-mi face răceala ca toate visele. Eu zic că nu-i răceală, ci alergie la locul de muncă. 😀 În cazul meu, eniuei. Nu știu dacă și tu ai început cu muncile.

  3. vio zice:

    din păcate primul meu comentariu nu e publicat încă, deci nu pot cerceta exact cum am scris acolo, ca să nu repet. aşa că risc! (nu suport „mă risc”!)

    iar m-am hlizit angroooou. citez „n-am avut niciodată testicule în gât” =)))))))))

    adică ce zice despre mine faptul că eu zic lejerissim 5 litere (uel, vorba vine), da’ nu chiar mă îngrămădesc la 4 litere? adică tre’ să fie groasă rău :)) să-mi scape 4, pe cînd 5 chiar alunecă aşa 🙂

    on the other hand, sper că-ntr-o lună ţi-a tot trecut răceala, da’ pe noi cînd ne doare gîtu’ oleacă, luăm din ţeavă nişte şnaps de la farmacie, îi zice Umkaloabo, nu e nici f ieftin, nici f scump şi ne prieşte. evident că uneori răcim, dar de multe ori nu!

    q.e.d. 😀

    • doarleguma zice:

      Eu mai scriu şi „mă risc” (şi „mă râd”) ca să fiu populară. Dar nu suport expresia când vine de la cineva care nu ştie că-i greşită. Sunt o snoabă şi o grammar nazi. 😀 Şi nu-mi pare rău.

      Aveam, la fostul loc de muncă, nişte colege foarte simpatice care foloseau nonstop cu 5 litere, dar cu 4 nu. Hm, nu m-am gândit niciodată la asta. Deci fiecare cu păsăricile ei. 🙂

      Mi-a trecut răceala aia fără chestii de la farmacie. Acum am cules alta de prin Franţa. Asta nu s-a manifestat aşa dramatic la nivelul gâtului, dar am impresia că n-o să mă pot duce la tae bo luni, ceea ce mă indignează! Păi ce facem aici?! Două săptămâni la rând fără sport?!

  4. vio zice:

    uite, „mă rîd” mă amuză. la fel cum, cînd folosesc eo „am făcut decît aia”, mi se pare iară fani. dacă aud şi eu zis pe bune, mai deschid un sertărel şi trîntesc acolo persuana (iote-o ce pruastă e, that’s it, asta cred in the first place!)

    bine-ai zis-o cu păsăricile! cip-cirip! 😀

    nu cumva tu eşti responsabilă cu propagarea răcelilor la nivel internaţional?? păi, păi!!

    nu ştiu ce e tae bo. e clar un sport, asiatic, dacă mă-ntrebi! aim sorii, mă duc şi eu într-un sertărel! :>

    • doarleguma zice:

      Cu decât nu folosesc că mă oripilează moda şi nu ştiu de unde-a apărut! Ca şi cu care în loc de pe care – asta nu mă amuză deloc!, dar deloc!

      Hm, şi prima răceală am luat-o din Ro sau Slovacia, deci s-ar putea să fie ceva în ce zici. Deşi eu nu le dau mai departe, sunt o victimă a internaţionalizării!

      Tae bo e invenţie vestică, cred eu, un fel de aerobic cu mişcări din arte marţiale. Dar antrenoarea vorbeşte engleză aşa că nu mă-ntere, fac orice, sport să fie.

  5. vio zice:

    treaba cu care e fuarte tristă. pretina mea profă de germană din Constanţa mi-a zis foarte senină că ea n-a înţeles niciodată cum funcţionează care şi pe care şi la ei se foloseşte numai „care” punct. mai nou mama a avut o fază în care toate erau care, am tot corectat-o şi a virat spre ce, că e animat, că e neanimat. 🙂

    cătină! 😀

    ai tot respectu’ meu! io fac foarte foarte mult sport cu gîndul!!! (deocamdată, e pe lista mea nescrisă, alături de zen:D)

    • doarleguma zice:

      Deci din zona Dobrogei vine chestia cu care? Că mă tot întrebam de unde-a răsărit – eu n-am auzit-o în copilăria mea ardeleană.

      • vio zice:

        chestia cu „decît” la modul serios am auzit-o tot la un tip din zona aia şi m-a lăsat mascou (tablou mască!)

        despre pluralul „mingii” nu are sens să mai discutăm, chiar am dat azi de el şi mi-a venit să-mi plîng de milăăă 🙂

        • doarleguma zice:

          Ochi, am zis că nu-ţi mai răspund, dar nu pot. Ce plural al mingii?

          Cred că decât nu-i numai în Dobrogea, nu? Eu credam că e o chestie sudică (în regat, Oltenia, ceva).

  6. vio zice:

    cuom? nu cunoşti o minge două mingii?!?!? în tinereţea mea se chema o minge două mingi, da-ntre timp se pare că am devenit mai generoşi cu i-urile…

    prin sud e, dar se-ntinde ceva de speriat. 🙂

    • doarleguma zice:

      No, lasă, că asta cu i-urile e boală generală, nu doar la mingi. Ce zici de mândrii? Că asta-mi vine acum. Nici asta nu-mi place, dar pare a fi o boală tot mai răspândită şi dacă aleg să ignor poporenii care i-ează în exces, nu prea o să mai am cu cine vorbi. 😦 Totuşi nu puitem să ne alegem simpatiile doar pe baze gramaticale. Of, aşa o să ajung să am prieteni perfect neplăcuţi a căror singură virtute să fie gramaticalitatea. Noroc cu blogurile astea puţine care mai ţin steagul sus. 🙂

  7. vio zice:

    foarte tare! mi tu! :>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s