Sunt o fașonistă desăvârșită

Citeam azi dimineață pe bus The Fry Chronicals (sau poate fără The, nu știu) și mă gândeam că următoarea postare va fi despre dulciuri în lume și competența mea în domeniu (adică prejudecățile mele neverificate, dar adânc înrădăcinate).

Dar totuși, nu. Postarea asta este despre cât sunt eu de în tendințe. Că am citit un articol care zice că emerald e culoarea anului 2013.

Și ce să vezi: sâmbătă (când am văzut și tabloul gri) mi-am cumpărat o bluză verde (dar după ce-am văzut tabloul, nu în timp ce. Hm, acum mă întreb dacă tabloul ăla gri nu era de fapt o schemă în colaborare cu vânzătorii de cârpe ca să ne facă la buzunar. Că mi-am cumpărat și o bluză roșie. Poate a fost o reacție la gri – deși mie-mi place griul și am și bluze gri ca s-o dovedească).

Bun, și stăteam eu în magazin și ezitam așa între o bluză verde și una bej (de aia roșie nu s-a pus problema, clar). Fără să le-ncerc să văd cum arată în combinație cu tenul meu. Că mi-era lene. Și am ales bluza verde (dar mărturisesc că nu știu dac-i emerald sau altceva. Nu-s chiar atât de fașonistă încă)! Clar sunt o trendsetăriță. Pfuai! – prima oară când o să port bluza verde ar trebui să fac un fotoșuting și să pun pozele pe blog.

Dar mai trebuie să aștept să slăbesc că cred c-am luat-o în mărimea S (eram optimistă că odată și odată…) – ori pe ea ori pe aia roșie. Bine, nu că nu încap în ea și așa (sper), dar arăt inestetic. Deși, poate va fi în tendințe și să poarte modelele plus size haine prea strâmte pentru condiția lor. Și dacă verdele nu va reacționa bine cu tenul meu și voi arăta ca un extraterestru blonav?! Nu-mi rămâne decât să sper că și lucul de extraterestru bolnav va fi în tendințe.

Poate totuși bluza bej ar fi fost mai drăguță. Sper o s-o mai găsesc în ianuarie la reduceri.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Sunt o fașonistă desăvârșită

  1. povestivieneze zice:

    aha, bine, deci sunt in tendinte. si eu mi-am cumparat niste cercei verzi, nush daca sunt emerald, dar p-acolo. sunt ei cam de vara asa (floricele) dar eu ii port cu curaj. mai ales ca azi veni nene frigu peste noi! si beju e plictisitor sa stii. si sa mai stii ca si mie imi place griul. probabil ca mi-ar fi placut chiar si ca tablou hahah

    • povestivieneze zice:

      ps: dar numai cand vine vorba de tzoale imi place gri, in rest cih.

      • doarleguma zice:

        Hihi, ieri am văzut un film cu unul care avrea un apartament complet gri de m-a lovit depresia (singurul lucru mai rău de atât poate fi un apartament maro, zic eu). Şi a venit interior designera şi i-a mai recomandat şi-o canapea gri. Păi femeia aia era toată la cap?!

        • povestivieneze zice:

          pai femeia era tuta. daca ii recomanda o canapea galben canar atunci era chiar tare!
          maro sau verde din ala de spital 😀 😀 😀

    • doarleguma zice:

      Păi iarna mi se pare că e cel mai mult cazul să porţi cercei de vară. Vara-i poartă toată lumea, ce mare scofală?! 😀

      Da’ să ştii că era un bej fain, din ăla care se pretează foarte bine la bijuterii hand made supercolorate. De care chiar mi-am cumpărat ieri un exemplar; nuş dac-o să-l port vreodată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s