Gri

N-oi fi având eu vână artistică, dar îmi place să merg prin muzee şi să casc gura la tablouri (şi la sculpturi într-o oarecare măsură, dar mai mult la tablouri). 

 

La ultimul muzeu la care am fost cred că s-a nimerit să-l parcurg de la coadă la cap. Că de cum am intrat am nimerit în plină contemporaneitate şi am putut admira nişte tablouri ale unui fiu încă (poate nu-i drăguţ din partea mea să zic încă. Dar omul are vreo 80 de ani, dacă i-am reţinut eu bine numele, deci na) în viaţă al urbei respective.

 

Şi unul dintre tablouri era gri. Dar gri!, şi tot în aceeaşi nuanţă de gri. Se vedeau urmele de pensulă, deci nu era scos la imprimantă, era tablou pe bune. Şi m-am pus să cuget şi să mă întreb ce-o fi vrut să spună poetul. Oare de ce era artistic tabloul ăla? Din cauza nuanţei de gri alese? Aia era cea mai artistică şi mai plină de semnificaţii dintre toate nuanţele de gri posibile? Era o nuanţă greu de obţinut rezultată din combinarea tuturor culorilor de pe paleta lui? 

 

Sau poate măiestria pictorului rezultă din faptul că a reuşit să pună exact aceeaşi nuanţă pe toată pânza (dacă era pânză şi nu panou de aluminiu sau mai ştiu eu ce futurism). Că, după cum spuneam, era pictat cu pensula, nu întinsese vopseaua cu trafaletul sau cum îi zice la rola aia. Poate se usca repede vopseaua şi trebuia să-şi prepare într-una alta şi talentul răzbate din faptul c-a reuşit să prepare tot timpul exact acelaşi gri. 

 

Mai erau acolo şi alte picturi de-ale lui din care se vedea că, de fapt, putea picta, nu era doar un geniu neînţeles (de mine). Asta m-a derutat un pic fiindcă tocmai începusem să-mi dezvolt o teorie (pe care sunt sigură c-au mai dezvoltat-o şi alţii înaintea mea că e la mintea cocoşului). Pfuai! şi tocmai când mă gândeam că mă pot face şi eu pictoră.

 

Dar totuşi, cred că sunt şi pictori care picteză doar abstactităţi aşa că poate nu-i totul pierdut. Teoria mea e aşa: pictorii ăştia moderni care nu dovedesc că ştiu desena mai mult decât mine devin faimoşi şi artişti pe baza a două categorii de oameni. Una de „oameni de artă” care-i promovează cu rău intenţie conştientă şi zice că vai, ce pictor bun e doar aşa, că-i din gaşcă şi una de snobi care n-au idee, dar se gândesc că dacă nu pricep ei trebuie să fie foarte adânc. Aşa că zic că pricep să nu pară ţărani. 

 

În cazul în care teoria de mai sus e adevărată, poate şi eu aş avea destul talent să fiu o mare pictoră. Decât că trebuie talent la socializarea cu categoria „oamenilor de artă”, iar eu sunt cam nesocială. Of, nici măcar pictoră contemporană nu mă pot face.

 

Aş vrea să merg o dată la un muzeu sau o expoziţie de artă contemporană cu cineva care se ştie şi să-mi explice şi mie despre ce-i vorba în propoziţie. Deşi probabil tot n-aş pricepe – nu cred că am gena artei abstracte.

 

Sau poate tabloul chiar era artă – în definitiv nu-mi mai amintesc nici unul din celelalte tablouri ale respectivului pictor care erau expuse acolo, deci a lăsat o impresie în mintea mea. Poate titlul ascuns al tabloului era ceva de genul „Sfânta indignare (dacă şi asta-i artă…)” – că titlul oficial era ceva de genul Abstracţiune sau Gri, nu mai ştiu.

 

Oare ce sinonime are poate? Că l-am folosit de l-am zăpăcit în postarea asta.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Gri

  1. povestivieneze zice:

    mwahahaha, inainte sa citesc ca si tu te-ai exprimat in aceeasi directie, ma gandeam: ah, uite in felul asta as putea deveni si eu hartista, eu cea fara de talente. pe urma m-ai dezumflat :D. in alta ordine de idei, noi am alergat ca disperatele (eu plus prietenele plus toata populatia feminina a Vienei si turistele 😀 ) sa vedem asta: http://www.leopoldmuseum.org/en/exhibitions/46/nude-men . desigur, oricat de snoabe suntem si cu nasu pe sus dupa arta (omfg, nasu pe sus?! whatever…) sigur ca ne-am dus pen’ca pe poster erau niste neni goi. mbine, in expozitie o mare dezamagire: arta clasica de la un capat la altu 😀

    • doarleguma zice:

      Am văzut postarea cu nude men la tine pe blog chiar după ce-am publicat-o pe-a mea şi m-am compexat că uite alţii se bucură de diversele expoziţii de care au parte, nu cârcotesc pe lângă subiect într-una ca mine. Mă simt mai bine despre mine acum. 😀

      Da’ am intrat pe link-ul ăla ieri şi erau şi nişte poze cu bărbaţi goi, deci n-a fost o pierdere completă de vreme, nu? Sau vă aşteptaţi la bărbaţi goi în stare naturelă, nu în poze?!

      • povestivieneze zice:

        noa, in poze, da’ mai explicit, intelegi… am avut parte numa de sugestii artistice. pai si atunci de ce s-a crizat dom’le opinionu public vienez??? (mbine, ca nu inteleg chiar deloc de ce s-a crizat, mai ales ca vorba aia, tzatzisoare feminine si alte parti anatomice de-ale suratelor noastre vedem la fiecare chiosc si la fiecare pagina 5, basca la fiecare magazin de lenjerie, mdeci de ce discriminarea asta dom’le, de ce? 😆 )

        • doarleguma zice:

          Da, nu prea e egalitate între sexe. Păi şi-n filme vezi mult mai multă nuditate feminină decât masculină. De aia admir eu cinematografia germană, că mai vezi şi nuditate frontală masculă. 😀

          Nuş de ce se crizează vienezii că teoretic ar trebui să fie europeni, nu americani. Dar poate sunt încă prea catolici pentru zilele noastre.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s