Ciudat

Acum că am schimbat tema şi am din nou titluri mă simt obligată să scriu ceva. Ca să pot admira titlul.

Am fost ieri la tae bo, ca de obicei, şi azi mă dor tot felul de muşchi, unii pe care nici nu mi-aş fi pus problema că-i am. La unii muşchi înţeleg de unde mi se trage, dar la alţii… Adică am auzit de muşchii intercostali, dar credeam că-s un mit. Nu sunt.  În afară de cazul în care corpul meu e bântuit de muşchi inexistenţi.

Şi e foarte dubios – până săptămâna trecută nu obişnuiam să fac febră musculară la tae bo. Bine, poate făceam un pic când avea intro class şi insistam pe ceva muşchi, dar nu era aşa de puternică şi nici pe atâţia muşchi diferiţi. O colegă de-a mea are o teorie conform căreia am febră musculară pentru că în sfârşit fac corect exerciţiile. Resping cu indignare această insinuare (care nu e insinuată ci spusă de-a dreptul). E adevărat că la început nu făceam exerciţiile corect, dar nici acum nu le fac destul de bine încât să justifice aşa febră. Şi care-i faza, dacă o să le execut perfect, n-o să mă mai pot mişca?

Mâine merg iar la tae bo. Sunt tare curioasă să văd cum vor reacţiona muşchii mei dureroşi.

Ah, da. Şi ieri am văzut ultimul episod in RObotzi. Şi a fost cu artişi şi cu graşi. Ce potrivit! (că tot nu-mi plac mie artiştii. Şi sunt grasă. Totuşi nu chiar ca Piftel).

Anunțuri
Notă | Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ciudat

  1. povestivieneze zice:

    mdueci, sa ma bag in seama pe subiectul meu favorit: „cum se face ca dupa ani si ani de sport tot mai fac febra musculara din cand in cand, la niste muschi pe care nu banuiam ca ii am?”. pai un raspuns ar fi ca schimb tipul de exercitii, deci si grupa de muschi lucrata. desigur, raspunsul nu ma multumeste, cred si eu ca si tine ca am corpul bantuit de muschi inexistenti 😀 😀 😀

    • doarleguma zice:

      Dar n-am schimbat tipul de exerciţii. Adică am un exerciţiu la care fac întotdeauna febră musculară rău de tot, dar pe ăluia îi vine rândul cam o dată la juma’ de an (dacă l-aş face mai des, probabil n-ar mai cauza febra 🙂 ). Eh, oricum, n-am mai păţit de atunci aşa că probabil m-am întors la modul meu obişnuit de-a nu face exerciţiile corect.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s