Of…

Tocmai am avut un gând foarte deprimant. Şi dacă nu sunt o persoană minunată pe care o plac câinii doar pe baza calităţilor sufleteşti?!

 

În tinereţile mele, pe când locuiam cu părinţii şi părinţii aveau o casă de vară (primăvară şi toamnă) lângă oraş, aveam câini. Şi câte o pisică, dar pisicile nu m-au plăcut niciodată, n-are rost să insist. Principalul e că mi-au plăcut ele mie.

 

Şi eram eu, aşa, persoana preferată a câinilor noşti. Întotdeauna m-am gândit că era fiindcă eu eram copilul (nu-i bai că de la o vreme eram la facultate) şi-n plus eu mă jucam cel mai mult cu ei. Dar acum mi-am adus aminte că, de câte ori rămâneam singură cu ei peste zi, eu le dădeam să mănânce de prânz (ca atunci mă trezeam – prânzul fiind la ora două dupămasa, bineînţeles). Şi le dădeam salam sau şuncă, depinde ce găseam prin frigider sau prin cămară.

 

Pe când mami nu le dădea numai carne goală, mai combina şi cu mâncare gătită. Şi tati nu le dădea deloc, cred. Sau foarte rar, oricum, că de obicei era mami acasă.

 

Oare câinii mei iubeau salamul şi şunca la mine? Nu mă iubeau pentru sufletul meu frumos? Oare erau nişte interesaţi? Of, aşa mi se duce stima de sine, revelaţie cu revelaţie…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Of…

  1. povestivieneze zice:

    mda, ca mandra umanca a unor caini, tre sa zic ca da, ei iubesc la noi in principal salamul si sunca, si abia mai pe la urma (1% gen 😀 ) sufletul nostru frumos. in principiu, cand tre sa plec o perioada mai indelungata de acasa astea ale mele simt si nu ma baga in seama cand ies pe usa. ma trateaza, cum ar veni, cu fundul – la propriu!!! adica daca nu sunt acasa nu sunt sursa de salam, deci hai pa, ne vedem cand te intorci 😀 😀 (gizas, sunt oficial dependenta de blogu tau, te-am pus si pe febeu sa stii, sa te citeasca si prietenii mei. tu esti „Masa si ursul” a mea hahhaha )

    • doarleguma zice:

      Nu, tu, ei suferă că pleci şi de aia te ignoră. E un fel de şantaj emoţional gen: dacă tu nu mă iubeşti şi pleci, nici eu nu te iubesc pe tine.

      Pfoai, şi eu care speram că dacă o să comenteze cineva vreodată la postarea asta o să-mi spună că nu, ei mă iubeau pentru că-s o fiinţă minunată. M-ai depresat. 😀

      Haha, la cât de rar scriu pot fi comparată cu un serial care are vreo 20 de episoade pe an. Dar Maşa şi ursul rulzzzz.

      • povestivieneze zice:

        mbine, esti o fiinta minunata care le da salam si sunca 😀 . eu citesc adoratia in ochii lor cand ies afara cu un sandvis in mana. si daca mai si cutez sa ma asez pe banca in asa fel incat ele sa sara sa imi muste din sanvis si sa imi ia bucatica de la gura, ma adora si mai si. deci iata cum am ajuns eu in seara asta sa realizez cat de minunata sunt de fapt. pentru cainii mei si nu numai 😀

        • doarleguma zice:

          Şi pentru câinii altora? 🙂

          Hm, n-am încercat să mănânc sandviş în zona lor de acţiune, dar cine ştie… cred că-i mai bine să-mi păstrez naivitatea şi idealismul în privinţa asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s