Poveste

Am citit azi dimineaţă (pe la prânz, aşa, când m-am trezit) o povestire în germană (aplauze!, dar nu prea puternice c-a trebuit să mă uit în dicţionar la fiecare al treilea cuvânt) şi m-a indignat!

 

Povestirea spunea că un negustor francez venea de la piaţă călare pe cal şi cu câinele după el şi s-a oprit sub un copac să se odihnească. Şi apoi, când a pornit din nou la drum, şi-a uitat punga cu bani sub copac. Şi câinele l-a tot lătrat să se întoarcă, dar el nu şi nu. Şi şi-a împuşcat câinele c-a crezut că era turbat. Acuma, serios, cât de proşti sunt franţuzii!? Cum să-ţi împuşti câinele în loc să te întrebi de ce latră?!

 

Mă bucur că nemţii au avut bunul simţ să bage un neguţător francez la înaintare. Dacă tot scrii o poveste ruşinoasă măcar să n-o faci despre tine, nu?!

 

Asta-mi aminteşte despre când am citit o poveste a fraţilor Grimm, Die beiden Wanderer (într-o ediţie bilingvă şi-am citit mai degrabă în română, bineînţeles, ca să mai şi înţeleg câte ceva. Deci fără aplauze). Atunci m-am şocat rău de tot! Ce basm e ăla în care unul îi scoate celuilalt ochii, aşa, de amuzament?! Din fericire pentru echilibrul meu interior, o colegă care se pregătea să devină mamă mi-a spus c-a citit într-o introducere la o carte cu basme că mai demult poveştile erau pentru oameni mari, nu pentru copii. Mă întreb care or fi variantele adevărate, pentru oameni mari, ale Scufiţei Roşii (oare aşa o fi genitivul?) sau Albei ca Zăpada. Sau poate sunt oricum destul de horror şi pentru oameni mari. Asta-mi aminteşte de faptul că probabil că-s ultima fiinţă de pe pământ care n-a văzut variantă pr0no a Albei ca Zăpada.

 

Flux de conştiinţă, frate!

 

Şi ultima chestie (mă menţin în tendinţa de-a scrie numai postări foarte coerente): citesc acum Doctor Faustus într-o ediţie din 1970. Poate vrem să ne imaginăm că fiind o carte germană editorul a avut grijă să pună note de subsol peste tot pe unde e cazul, că doar nu e carte franceză să ştim toţi franceza din naştere. Ei bine, nu. Iată ce am citit eu mai de dimineaţă (tot pe la prânz, aşa, după indignarea cu câinele): „… exista o colină, care e adevărat, nu se numea „Zionsberg” ci, simplu, „Rohmbühel”…”. De ce e Zionsberg mai complicat decât Rohmbühel? Şi de ce e Rohmbühel mai simplu decât Zionsberg?  Nu ştiu ce-nseamnă Zion, dar berg e deal, nu? Sau munte? Oricum, pe acolo. În schimb, dicţionarul meu nu are nici o opinie despre ce poate însemna Rohmbühel. Şi, bineînţeles, cartea nu are nici o notă de subsol care să mă dumirească. De ce-ar avea?! Ce, nu ştie toată lumea măcar atâta germană, care nici măcar nu e în dicţionar?!

 

Din citat rezultă că sunt la început cu cartea. Dar cum îmi place Thomas Mann bănuiesc c-o s-o termin înainte să mor de bătrâneţi.

 

Concuzia aceste postări e că mi-ar displăcea francezii şi dacă n-aş lucra cu ei.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s