Căpșune

Ieri am mâncat căpșune. N-a fost chiar un eveniment epocal, am mai mâncat căpșune anul ăsta, dar oricum.

 

Și am mâncat și căpșune mai bune anul ăsta. Din alea care chiar aveau gust de căpșune (poate și fiindcă era sezonul lor, nu început de august). Mi-a amintit de tinereți când aveau ai mei câteva rânduri de căpșuni în grădină. Eram în mari bătălii cu melcii să vedem care apucă să mănânce mai mult. Acuma, e-adevărat că melcii nu-s foarte puternici, da-s foarte rapizi!

 

În sensul în care căpșunele se coc (în vremuri normale, nu-n zilele noastre mutante genetic) înainte să se termine școala așa că eu ajungeam la căpșune numai dupămasa. Ca să nu mai vorbim de faptul că noaptea dormeam! Bine, adevărul e că habar n-am dacă melcii dorm noaptea sau nu (și mi-e lene să gugălesc), dar oricum, aveau timp destul să mă depășească la producția (sau mai degrabă antiproducția) la hectar. Și așa ajungeam eu dupămasa la căpșune mâncate pe jumătate.

 

Acum urmează partea nerecomandată delicaților. Căpșune mâncate pe jumătate pe care le culegeam, decupam și mâncam fără nici o străbatere. Bine, le și spălam, tratament extrem pe care alea neprinse de melci nu-l suportau. Adică, ce, nu pot să mănânc căpșune direct din pom în grădina mea?! Că doar n-aveam chiuvetă în grădină și era ridicol să mă duc până-n curte numai pentru atâta lucru. Râdeau câinii de mine. Și găinile, că trebuia să trec și prin curtea lor. Câinii ca câinii (cacofonie!), dar găinile!? Bine că n-aveam curci.

 

Căpșunele de ieri aveau gust de căpșune de plastic, dar măcar miroseau frumos. A căpșune, nu a plastic.

 

Oare de câte ori am scris căpșune în postarea asta?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Căpșune

    • doarleguma zice:

      Aşa-i că sunt minunaţi? 😀 Sunt foarte fericită că există. Maşa şi cu ursul fac lumea mai bună.

      De ce să fiu numai eu dependentă, nu?! 🙂

      • povestivieneze zice:

        m-am uitat la enshpemii de episoade azi, inclusiv unu cu Craciun unde zicea Смотри! Смотри! Дед Мороз! awwwwwwwwwwww! i-am dat si lu mama, ca tot a fost ea profa de rusa 😀

        • doarleguma zice:

          Asta înseamnă: „Uite! Uite! moş Gerilă!” Aşa-i?

          Am făcut şi eu şapte ani de rusă în şcoală şi mai ştiu alfabetul (dar nu cu italice. Cu italice nu ştiu) şi vreo 20 de cuvinte. Asta nu înseamnă c-am uitat ceva că şi-n şcoală ştiam cam tot atât. Şi am avut profi faini care au încercat să ne atragă spre cultura rusă, dar noi nu şi nu. Iar acum sunt fan cultura rusă şi locuiesc într-o ţară slavă de doi ani jumate şi n-am învăţat deloc limba. Karma is a bitch.

          Te-a învăţat mama ta rusa? 🙂 Dacă vorbeşti şi ruseşte eşti noul meu ideal în viaţă!

          • povestivieneze zice:

            vorbeam perfect, pe urma n-am mai exersat si… gata :(. da’ mai inteleg asa cand mai zice Masa cate una, cate alta 😀 . prietena mea cand te-a citit azi cat pe ce sa nu ma creada ca NU e blogul meu, pe urma si-a dat seama ca nu recunoaste situatiile. mi-a zis „aaa, imi place, e nebuna ca tine” hahaha. da’ de ce ne-o fi luat asa mult sa ne cunoastem, mai legumesifructe, mai? ori ne cunoastem?!

    • doarleguma zice:

      Aşa sughiţam şi eu când eram mică. Şi nu-mi trecea cu nimic. Ai mei îmi dădeau pace, ştiau că în vreo juma’ de oră mă calmez. 🙂

  1. Monica zice:

    ha, tocmai urma sa scriu catre Viena sa o intreb de ce face din astea si tine o mie de bloguri in acelasi timp, toate sub diferite identitati (fara sa mentionez dedublari de personalitate, schizofrenie si alti termeni). acum ca m-am lamurit, sa ma uit si eu la niste Masa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s