Universuri paralele

Când eram mică mi se părea că o țară străină e un tărâm magic. Îmi amintesc cum am mers o dată cu tati până în vamă la Nădlac poate prin ’87-’88 – eram superemoționată, mă gândeam că o să văd un pic din Ungaria. Din vamă se vedea doar un câmp; granița nu era marcată prin nimic și câmpia arăta exact la fel în Ungaria ca și-n România. Nu se vedea nici un sat, nimic.

 

Și apoi când am mers la Dunăre și de partea cealaltă era Iugoslavia. Mi se părea un fel de realitate paralelă în care n-am să ajung niciodată. Și îmi dau seama acum că nici n-am ajuns – prima oară am fost în Serbia acum cinci ani, mult prea târziu pentru Iugoslavia.

 

Încercam să-mi imaginez cum poate fi să stai pe o stradă într-o țară străină și să fii înconjurat de oameni care vorbesc altă limba și au făcut altă școală și au altă istorie. Apoi, după ’89 am ieșit în Ungaria, dar dacă nu vredeam afișe sau firme sau magazine nu mi se părea ciudat – Ungaria de est semăna cu România de vest, doar că era ceva mai colorată și magazinele mai pline, pe lângă faptul că am auzit maghiară în jurul meu toată viața. Dacă vedeam ceva scris mi se părea tare ciudat și încă mi se mai pare – e o limbă așa de diferită! Da, doar în scris că de auzit mi se pare supernormal s-o aud chit că nu-nțeleg nimic. 

 

Încă mai am sentimetul miracolului de a ajunge într-o țară străină. Încă mă mai simt într-un univers paralel – în definitiv și dacă m-aș muta definitiv într-o altă țară tot n-aș ajunge să simt limba ca un vorbitor nativ, nici istoria ca un cetățean nativ și nici n-aș putea împărtăși locurile comune ale celor de vârsta mea: desenele la care se uitau în copilărie, cărțile pe care le citeau, dulciurile de care le mâncau sau vacanțele în care mergeau. 

 

Totuși nu pot avea sentimetul miracolului străinătății tot timpul dacă locuiesc în străinătate (ceea ce probabil e bine; altfel aș avea tot timul un zâmbet tâmp pe față). Acum n-am nici o tresărire când ies în fiecare dimineață din casă, nici când lumea vorbește în jurul meu limba asta atât de neînțeleasă și pe care nici nu mă străduiesc s-o-nvăț. M-am blazat prea mult – din copilăria în care nici nu visam să ies vreodată din țară la maturitatea în care nu catadicsesc să învăț limba țării în care trăiesc fiindcă, vezi Doamne!, nu e una din țările a căror cultură mă interesează. 

 

Hm, trebuie să încerc să învăț un pic limba.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Universuri paralele

  1. Dana zice:

    Daca reusesti sa supravietuiesti in universul paralel in care esti , bravo tie ! Simpatice ziceri !

  2. doarleguma zice:

    Mulțumesc, Dana, dar nu e greu să supraviețuiesc aici. Dacă m-aș hotărî să mă mut aici de tot cred c-ar fi altceva (măcar fiindcă limba-i grea rău, cică), dar eu sunt încă în faza de negare și-mi place să sper c-o să vreau să mă întorc acasă la un moment dat.

  3. povestivieneze zice:

    io am crescut juma in RO, juma in Serbia, mai si de cate ori ieseam din RO mi se parea ca trec intr-un televizor color, inapoi in RO treceam iar in tvr alb-negru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s